24 iunie, naşterea Sfântului Ioan Botezătorul sau Sânzienele! RUGĂCIUNEA mare pe care să o spui în această zi: Face minuni și te ferește de tot răul:

Credincioşii ortodocşi sărbătoresc, luni, 24 iunie, naşterea Sfântului Ioan Botezatorul, cunoscută în popor şi ca Drăgaica sau Sânzienele. Biserica Ortodoxă serbează de obicei ziua morţii sfinţilor, numai Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul făcând excepţie de la această regulă. Ei au privilegiul de a li se sărbători atât naşterea, cât şi alte evenimente din viaţa lor: Adormirea Maicii Domnului, Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul, Bunăvestirea, soborul Sfântului Ioan Botezătorul.

Naşterea lui Ioan Botezătorul a avut loc cu şase luni înainte de cea a lui lisus Hristos. Sărbătoarea apare atestată documentar în secolele IV – V, când se fixează definitiv şi data Crăciunului.

În calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscută sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica.

În această zi, din 2013, la iniţiativa comunităţii online La Blouse Roumaine, dedicată promovării iei româneşti, se sărbătoreşte şi Ziua Universală a Iei, marcată de comunităţile româneşti din toată lumea. Femeile în special poartă în această zi o ie.

Sărbătoarea Sânzienelor – care este originea
Sărbătoarea Sânzienelor îşi are originea într-un străvechi cult solar şi se mai numeşte în unele locuri şi „Cap de vară” sau „Amuţitul cucului”. Această pasăre cântă doar trei luni pe an, de la echinocţiul de primăvară (în jurul datei de 21 martie) până la solstiţiul de vară (în jur de 21 – 22 iunie) sau la Sânziene, pe 24 iunie. Se spune în popor că, dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene, înseamnă că vara va fi secetoasă.

Potrivit etnologului Marcel Lutic, sub numele „Sânziene” se ascund trei elemente strâns legate între ele.

„Primul se referă la zânele, de obicei bune, zâne extrem de harnice în noaptea de 23 spre 24 iunie, adică noaptea Sânzienelor; al doilea este reprezentat de florile galbene ce înfloresc în preajma zilei de 24 iunie, flori având importante atribute divinatorii şi apotropaice, aceste flori fiind substitute vegetale ale zânelor cu acelaşi nume. Ultimul element vizează chiar sărbătoarea de pe 24 iunie, sărbătoare numită, mai ales în sudul României, şi Drăgaica”, arată acesta.

Rugăciunea rostită către Sfântul Ioan Botezătorul îi ocroteşte pe credincioşii care o rostesc la ceas de mare necaz. Rugăciunea aceasta vă apără de răzbunările duşmanilor şi de pagubă. În acelaşi timp, rugăciunea aceasta se rosteşte când te judeci cu o persoană care te ameninţă că vei pierde procesul sau când viaţa ta este în mare primejdie.

Rostiţi rugăciunea timp de 9 zile la rând şi de câte ori aveţi un duşman pe urmele voastre. De asemenea, textul rugăciunii este bine să-l purtaţi în poşetă sau în portofel.

O Mergătorule înainte al Domnului şi Botezătorule a lui Hristos,

Mari şi multe sunt vredniciile date ţie de Dumnezeu, fiindcă tu de proorocii cei vechi ai fost prorocit. Tu, după făgăduinţă şi prorocie

Îngerească, te-ai şi născut. Numele tău prin cuvântul Arhanghelului Gavriil mai înainte s-a vestit; a ta numire cu minunea dezlegării limbii tatătlui tău s-a pecetluit. Tu, din copilărie, în pustie ai vieţuit şi, ca o pasăre a cerului, desăvîrşit neagoniseală ai iubit, cu aguridă şi cu miere sălbatică te-ai hrănit. Tu ai fost crinul cel cuvântător al văilor şi al pustiilor, care în loc de podoabă hainelor, cu darul cel de sus îmbrăcând trupul tău, cu peri de cămilă l-ai acoperit. Tu ai fost glasul care a strigat în pustie şi calea Domnului o ai pregătit. Tu, cu duhul şi cu puterea lui Ilie , în lume te-ai arătat şi nelegiuirea lui Irod şi a tuturor celor asemenea lui ai mustrat. Tu eşti martorul cel preavestit al Preasfintei şi de viaţă făcătoarei Treimi. Tu pe Mântuitorul către mulţimea popoarelor L-ai mărturisit şi cu degetul tău L-ai arătat pe Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii. Tu, de către însuşi Domnul, mai mult decât prooroc ai fost mărturisit şi, după Născătoarea de Dumnezeu, pe tine te credem a fi cel mai mare om născut din femeie. Prin mijlocirea sfintelor şi preaputernicelor tale rugăciuni, ajută-mă să dobândesc mila lui Dumnezeu şi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în ceasul cel de pe urmă al sfârşitului meu. Amin.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata