8 moduri prin care previi să te îngrași după 30 de ani
Potrivit cercetătorilor, rata metabolismului scade cu 2% la un interval de un deceniu după vârsta de 20 de ani. De asemenea, pe măsură ce înaintăm în vârstă, tindem să facem tot mai puțină mișcare. Metabolismul lent, activitatea fizică insuficientă sau inexistentă și obiceiurile alimentare nesănătoase pot duce la îngrășare și la probleme de sănătate după o anumită vârstă. Din acest motiv, trebuie să știi cum previi să te îngrași după 30 de ani.
Toată lumea știe că mișcarea și obiceurile alimentare sănătoase sunt necesare atunci când vine vorba de controlarea greutății. Totuși, și stimularea metabolismului este la fel de importantă dacă vrei să fii slabă. Ești curioasă cum poți să previi să te îngrași după 30 de ani?
Mergi la doctor
Luarea în greutate după 30 de ani poate fi legată și de anumite probleme de sănătate, așa cum sunt afecțiunile tiroidei sau ale glandelor suprarenale. Bolile tiroidiene sunt principalele cauze ale îngrășării după această vârstă, deoarece scad rata metabolismului. Dacă vrei să ai o viață sănătoasă, este indicat să mergi la un medic endocrinolog, cel puțin o dată pe an, pentru verificarea sistemului endocrin.
Respectă rutina zilnică
Studiile au arătat că lipsa somnului poate fi legată de cantitățile mari de alimente consumate și de luarea în greutate. Dacă nu dormi suficient, organismul tău are nevoie de mai multă energie pentru a funcționa la capacitate maximă și de aceea te simți mereu flămândă. Încearcă să nu sari peste micul dejun, deoarece este cea mai importantă masă. Optează pentru un mic dejun bogat în vitamine și fibre. De asemenea, ai grijă să dormi măcar 8 ore în fiecare noapte.
Fă mișcare
Tehnologia care se află într-o continuă dezvoltare ne face să ne mișcăm din ce în ce mai puțin. Multe persoane aleg joburile part-time sau să lucreze de acasă și de aceea nu mai fac mișcare. Dacă te afli în această situație, încearcă să te plimbi mai des și să faci exerciții fizice de cel puțin 3 ori pe săptămână.
Alternează exercițiile fizice
Dacă faci deja mișcare și ai sesizat că exercițiile fizice pe care le faci nu sunt eficiente, încearcă un antrenament de o intensitate mai mare, cum ar fi o ședință de 15 minute de exerciții HIIT. De exemplu, dacă folosești greutăți de 1,5 kilograme, schimbă-le cu cele de 2,5 kilograme.
Bea multă apă
Probabil știi deja că, dacă bei un pahar cu apă înainte de masă, vei mânca mai puțin. Totuși, sigur nu știai că acest obicei îți accelerează și metabolismul. Cercetările au arătat că 0.5 litri de apă rece pot să îți accelereze metabolismul cu 25% într-o oră.
Evită alimentele care îți încetinesc metabolismul
Există multe alimente care îți încetinesc metabolismul și la care trebuie să renunți dacă vrei să slăbești. Înlocuiește pâinea și pastele care sunt din făină albă cu cele din făină integrală. Apoi, asigură-te că băuturile și gustările nu conțin fructoză din sirop de porumb. Mulți producători folosesc acest îndulcitor pentru că este ieftin, însă acesta conține foarte multe calorii și te face să iei în greutate.
Consumă alimente care îți stimulează metabolismul
Studiile au arătat că 4 cești de ceai verde pe zi pot să te ajute să slăbești și să scazi presiunea sângelui. De asemenea, peștele și ardeiul iute te pot ajuta să arzi grăsimea. Acizii Omega3 din pește scad pofta de mâncare, în timp ce capsaicina din ardeiul iute stimulează metabolismul și contribuie astfel la arderea caloriilor.
Renunță la alcool
Dacă vrei să îți ții sub control greutatea, nepărat trebuie să renunți la alcool. Organismul tău nu poate depozita alcoolul și nici să îl proceseze așa cum trebuie. Grăsimile și zahărul nu pot fi procesate eficient atunci când consumi alcool, ceea ce duce la acumularea kilogramelor.