Decizia lui Nicușor Dan îl înfurie pe Emmanuel Macron
Președintele Nicușor Dan ar putea renunța la apropierea de Emmanuel Macron și familia progresistă europeană, urmând să se alăture popularilor europeni în cadrul
Consiliului European de la finalul lunii – o mișcare cu implicații strategice și simbolice în contextul actualei crize politice interne și tensiunilor internaționale.
Președintele României, Nicușor Dan, pare să se îndepărteze de influența politică a Parisului și de direcția progresistă susținută de Emmanuel Macron. Potrivit unor
informații pe surse obținute de România TV, la reuniunea Consiliului European de la finalul lunii, șeful statului ar urma să se alăture Partidului Popular European (PPE), familia politică a liberal-conservatorilor din UE, și nu grupului Renew Europe – susținut de liderul francez.
Conform unor surse, Emmanuel Macron este furios pe ezitarea lui Nicușor Dan de a susține propunerile venite din partea Franței.=
Această posibilă repoziționare vine într-un context intern tensionat, în care blocajele politice nu mai sunt generate doar de măsuri economice sau sociale
nepopulare, ci și de divergențe strategice și ideologice legate de marile capitale. Analistul Bogdan Chirieac a comentat această mișcare și implicațiile sale, într-un moment în care poziționările externe ale României sunt din ce în ce mai importante, având în vedere climatul incert peste tot pe planetă.
Bogdan Chirieac: Eu sper din tot sufletul că nu va lua această decizie
„Eu sper din tot sufletul că nu va lua această decizie, pentru că înainte să fie ‘rezist’, Emmanuel Macron este francez. Relația României cu Franța este esențială pentru țara asta. Franța a fost în toată istoria noastră alături de noi. A fost alături de noi în cele mai dificile momente ale națiunii noastre, și în momentele
de formare ale națiunii noastre. Franța nu e orice țară, e o super putere mondială, cel puțin din punct de vedere cultural. Poate fără egal. Dacă în România
oamenii sunt mai întâi ‘reziști’ și apoi români, în Franța nu e așa. În Franța oamenii sunt mai întâi francezi și abia apoi ‘reziști’, socialiști, republicani, extremiști și așa mai departe.
Deci, dacă Macron și-a manifestat din plin interesul pentru România, atunci ar fi o mare greșeală ca președintele Nicușor Dan să-i întoarcă spatele. Să-i întorci
spatele ca să fii unde? Singuri nu putem supraviețui. E o situație complicată în momentul de față peste tot în lume. Să știți că schimbarea regimului iranian va
avea consecințe care se vor extinde până la noi și mult dincolo de granițele României. Deci, hai să vedem cum stăm pe harta asta a lumii, din punctul acesta de
vedere. Noi încă nu știm clar ce se întâmplă cu Administrația Trump și România. Franța a venit și a spus ‘sunt aici’. Cum să dai cu piciorul la așa ceva?”, a declarat Bogdan Chirieac.
DISCLAIMER!! Acest site este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.