Focar de infecție la Iași, la „Sfânta Maria”. Șase copilași au pierit acolo recent. ATI e închis. Se fac controale și teste
Ministerul Sănătăţii (MS) a precizat că, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Sfânta Maria” din Iaşi, nouă pacienţi cu vârsta sub un an au fost infectaţi cu Serratia Marcescens.
„Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public legate de cazul de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria” din Iași, Ministerul Sănătății face următoarele precizări: 9 pacienți cu vârsta sub un an au fost infectați cu Serratia Marcescens. În unitatea sanitară au fost înregistrate 6 decese.
Din datele medicale existente la momentul de față, puse la dispoziția Ministerului Sănătății, nu putem realiza o legătură directă, din punct de vedere medical, între infecțiile asociate asistenței medicale, celelalte patologii și comorbidități ale pacienților și deces. Legătura de cauzalitate dintre infecția cu Serratia Marcescens și deces va fi stabilită de experții în medicină legală.
Conform datelor existente în prezent, prima infecție a apărut în data de 13.09.2025, aceasta fiind raportată către DSP cu întârziere, în data de 19.09.2025, când la nivelul spitalului erau deja 4 pacienți infectați.
Spitalul nu a luat măsurile necesare de izolare la nivelul secției de terapie intensivă și nu a transmis informările către DSP în timp util, conform legislației în vigoare.
“Am dispus de urgență un control comun, al șefului Corpului de Control al Ministerului Sănătății și al șefului Inspecției Sanitare de Stat din Ministerul Sănătății, care se vor deplasa de urgență la Iași, împreună cu echipele tehnice ale Ministerului Sănătății, pentru evaluarea situației la fața locului și întocmirea unui raport de control. Se vor aplica sancțiuni contravenționale în formă maximală, respectiv măsuri administrative fără echivoc, iar dacă se constată că există persoane care se fac vinovate de mușamalizarea și neraportarea infecțiilor, respectiv de nerespectarea protocoalelor, voi dispune demiterea acestora” a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
Până în momentul de față, au fost aplicate următoarele sancțiuni de către inspectorii sanitari din cadrul DSP Iași:
• Epidemiologul spitalului – 10.000 pentru nerespectarea prevederilor legale în controlul infecțiilor nosocomiale;
• Medic ATI – 10.000 pentru nerespectarea protocoalelor și procedurilor;
• Unitatea sanitară – 50.000 pentru nerespectarea protocoalelor și procedurilor.
La nivelul instituției s-au dispus:
• Suspendarea internărilor în secția ATI, sector A, limitarea accesului personalului din afara secției și a vizitatorilor/aparținătorilor, până la declararea închiderii focarului cu Serratia Marcescens;
• Utilizarea echipamentului de protecție și igiena adecvată a mâinilor personalului medical;
• Continuarea testării pe medii de cultură a tegumentelor mâinilor întregului personal din secția ATI și intensificarea acestor măsuri inclusiv după închiderea focarului;
• Repetarea probei de apă potabilă din rețea, sală cateter
• Suspendarea folosirii materialelor sterile din loturile cu rezultate neconforme la testarea rapidă, până la primirea rezultatelor de la laborator, când se vor lua măsurile care se impun în funcție de rezultatele obținute, conforme sau neconforme;
• Testarea în continuare a materialelor sterile achiziționate din afara unității sanitare și utilizarea mănușilor sterile din loturile conforme la fiecare manoperă efectuată, la fiecare pacient, până la închiderea focarului.
Ministerul Sănătății a dispus crearea unei Celule de Criză formată din Inspecția Sanitară de Stat, Corpul de Control al ministrului Sănătății și Direcția de Sănătate Publică a județului Iași.
Ce spune conducerea spitalului
Medicul Cătălina Ionescu a afirmat, vineri, că încă din 16 septembrie, Spitalul de Copii a anunţat că nu mai primeşte pacienţi la ATI din alte judeţe, decât în limita locurilor disponibile în corpul de clădire în care nu a fost semnalată apariţia focarului. Totodată, au fost intensificate măsurile privind igiena în spital.
”Am decis limitarea internărilor în corpul în care funcţionează Terapia Intensivă. De asemenea, s-a făcut instruirea şi reinstruirea personalului privind igiena mâinilor, a metodelor de curăţenie. S-au luat teste rapide de autocontrol şi pe medii de cultură din secţia ATI, de pe suprafeţe, de pe aparatură, din ventilaţie, de pe mâinile personalului. Această Serratia (bacteria Serratia Marcescens – n.r.) există în medii umede, am luat culturi şi din soluţiile care sunt sterile. Am luat şi din produse de sânge, am căutat orice cauză, orice sursă sau rezervor care poate determina infecţia”, a afirmat managerul Spitalului de Copii din Iaşi, medicul Cătălina Ionescu.
Spitalul de Copii din Iaşi, renovat în întregime
DSP Iaşi a precizat că a primit o notificare de la Spitalul de Copii ”Sfânta Maria” din Iaşi şi că a fost începută o anchetă epidemiologică la această unitate medicală.
O echipă mixtă de specialişti de la DSP şi de la Centrul Regional de Sănătate Publică s-a deplasat la spitalul de copii pentru a evalua situaţia. Au fost verificate documentele medicale şi au fost recoltate probe biologice.
”Unitatea sanitară a iniţiat măsuri de limitare a răspândirii infecţiei, conform procedurilor în vigoare. Ancheta este în desfăşurare, iar concluziile vor fi comunicate instituţiilor competente la finalizarea investigaţiei”, a transmis conducerea DSP Iaşi.
Publicaţia 7Iaşi a anunțat, inițial, că cinci copii internaţi în secţia de Terapie Intensivă a spitalului de copii ”Sfânta Maria” din Iaşi, care aveau diverse boli grave, ar fi murit în ultimele zile în urma infectării cu bacteria Serratia Marcescens.
Totodată, jurnaliştii susţin că şi alţi pacienţi minori s-ar fi infectat cu aceeaşi bacterie, motiv pentru care conducerea spitalului a dispus închiderea secţiei ATI.
Copiii decedaţi aveau vârste de până la opt ani şi sufereau, potrivit 7Iași, de diverse boli grave.
Spitalul de Copii din Iaşi a fost renovat în întregime, iar lucrările au fost finalizate în anul 2023.
Lucrările care au durat patru ani au fost realizate în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, valoarea totală a proiectului ridicându-se la 138,8 milioane de lei.
DISCLAIMER!! Acest site este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.