Cristi Botgros a crescut departe de propria mamă Cum reușea să se apropie Adriana Ochișanu de

Noi mănunte legate de relația pe care artista o are cu propriul fiu, ies acum la iveală, în timp ce Cristi Botgros este internat în spital, în stare gravă.Este cunoscut deja faptul că nepotul lui Nicolae Botgros, Cristian, fiul foștilor soți Adriana Ochișanu și Corneliu Botgros, este în comă și se luptă zi de zi pentru viața sa, după ce încă de săptămână trecută a ajuns de urgență la spital, acolo unde a fost internat din cauza unei supradoze cu substanțe interzise, aflând ulterior că a primit și diagnosticul de ciroză pancreatică.

În timp ce toată familia este cu sufletul la gură în așteptarea unor vești bune, noi amănunte ies la iveală, în special în ceea ce privește relația pe care artista o avea cu propriul fiu, de când a divorțat de tatăl lui.Cum reușea să se apropie Adriana Ochișanu de fiul său, Cristi Botgros, în toți acești ani, dar și care era relația ei cu foștii socri

În urmă cu doar câteva luni, aceasta a fost invitată în cadrul emisiunii „În Oglindă”, prezentată de Mihai Ghiță, acolo unde a dezbătut mai multe subiecte legate de

viața sa personală, dar și profesională. Printre acestea, Adriana Ochișanu a dezvăluit mai multe și despre perioada în care a fost despărțită de propriul fiu, după ce divorțul a fost pronunțat, asta în urma deciziei lui Cristi, care a dorit să rămână în grija tatălui său. În toată această perioadă, se pare că artista a dorit să păstreze legătura cu fiul său, însă de cele mai multe ori se lovea de ziduri, refuzuri, blocaje și nu numai, din partea fostului soț, dar și a părinților acestuia, cu care nu se afla în relații tocmai bune.

Adriana Ochișanu: Am încercat multe…

DISCLAIMER!! Acest site este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata