Acest filmulet demonstreaza ca nu trebuie sa te pui niciodata cu blondele:)))) Cele mai amuzante faze:

Stereotipul „blonda proasta” este pur si simplu nefondat, arata un studiu efectuat de catre un grup de oameni de stiinta de la Universitatea din Ohio si publicat recent in jurnalul „Economics Bulletin”.

Conform cercetatorilor, nivelul IQ-ului blondelor este, contrar asteptarilor noastre, mai mare decat cel al persoanelor de sex feminin care au alte nuante de par, scrie sciencedaily.com.

Studiul, condus pe 10.878 femei din Statele Unite ale Americii, arata ca femeile care au declarat ca sunt blonde natural au avut o medie de IQ cu 3 puncte mai mare decat cea a brunetelor. Din datele studiului reiese ca media nivelului IQ al blondelor este de 103,2, prin comparatie cu satenele – 102,7, roscatele – 101, 2 si brunetele – 100.5.

In timp ce glumele cu blonde pot parea inofensive pentru unele persoane, trebuie sa constientizam ca astfel de glume au implicatii reale in viata de zi cu zi, formeaza stereotipuri si sunt discriminatorii, este de parere Jay Zagorsky, unul dintre autorii studiului.

„Cercetarile noastre arata ca astfel de stereotipuri au o mare influenta pe piata muncii, la angajare si la oferirea de mariri salariale, precum si in alte contexte sociale. Acest studiu ofera dovezi convingatoare ca nu trebuie sa existe nicio discriminare fondata pe nivelul de inteligenta impotriva persoanelor cu parul blond,” declara Jay Zagorsky.

Desi studiul arata ca nivelul mediu de IQ al persoanelor cu parul blond este mai mare decat al celor cu alte nuante de par natural, aceasta concluzie nu este relevanta din punct de vedere statistic, conform autorului. „Nu putem spune ca blondele sunt in general mai inteligente decat restul, insa putem spune ca stim ca nu sunt mai proaste,” adauga acesta.

Conform unui studiu efectuat in urma cu mai bine de 30 de ani, rezultatele sunt similare atunci cand vine vorba despre testarea persoanelor de sex masculin: barbatii cu nuante deschise ale parului au avut rezultate aproximativ egale cu cei care au alte nuante de par. Datele acestui studiu au fost obtinute prin intermediul unui sondaj de opinie efectuat la nivel national in Statele Unite ale Americii la care au participat persoane cu varste cuprinse intre 14 si 21 de ani, intervievate pentru prima data in anul 1979. Un an mai tarziu, in 1980, participantii la studiu au efectuat testul de calificare utilizat de Pentagon pentru a determina inteligenta recrutilor, care consta in principal in examinarea cunostintelor de matematica si gandire aritmetica.

Revenind la cercetarea de fata, este mai putin probabil ca femeile blonde sa faca parte din categoria cu un nivel de IQ scazut, insa studiul nu poate face dovada unei asocieri la nivel genetic intre culoarea naturala a parului si nivelul de inteligenta al unei persoane.

„Daca blondele sunt in avantaj, acest lucru ar putea fi datorat faptului ca au crescut in familii in care au fost stimulate intelectual,” afirma autorul studiului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata