”Ai unghii negre și urâte”. Cum a răspuns Julia Roberts unui fan care i-a criticat apariția

Julia Roberts a găsit cea mai amuzantă manieră pentru a-i răspunde unui fan care a făcut comentarii deplasate legate de apariția ei pe covorul roșu.

Julia Roberts este nouă pe Instagram, dar acest lucru nu a împiedicat-o să-i dea replica unui fan care i-a criticat apariția din acest weekend, de la Festivalul de Film de la Torino.

Cineva a hotărât să facă o comparație între Julia Roberts, cu rochia pe care a purtat-o la premiera Dsquared2, și legendara actriță Joan Crawford, într-o ținută asemănătoare, întrebându-și urmăritorii: ”Cui i s-a potrivit mai bine?”.

n timp ce răspunsurile au fost împărțite, unul dintre comentatori a optat să o atace pe actrița de 50 de ani, remarcând oja care-i făcea unghiile ”negre și urâte”.

Nu a durat mult până când însăși Julia Roberts a intervenit pe rețeaua socială pentru a corecta comentariul negativ. ”De fapt, este vorba de ojă bleumarin, cu aplicații de cristal”, i-a răspuns ea fanei. ”În cazul în care vrei să editezi comentariul tău, ”din ojă urâtă și neagră” în ”ojă urâtă bleumarin cu cristale”. Ziceam și eu”, a fost replica amuzantă a actriței.

Fanii au fost de-a dreptul impresionați, grăbindu-se să-și scrie propriile impresii pe acest subiect.

”Doamne, Julia, mi-ai făcut ziua mai frumoasă! Arăți superb, indiferent de ce spune lumea. Ești la fel de legendară ca și Joan Crawford”, a postat un entuziast.

sursa: www.stirileprotv.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata