Are 60 de ani, dar a ridicat toată sala în picioare când a cântat
Nu există nimic mai bun decât o melodie bună care să facă pe toată lumea să danseze și să se bucure. Atunci când melodia este foarte bună, iar persoana care o cântă are o energie specială, este imposibil să nu fie așa.
Uneori, chiar și atunci când suntem în mașină sau când mergem pe stradă, atunci când muncim în fața unui calculator, dar avem căștile pe urechi, nu putem să nu începem să facem câteva mișcări de dans, chiar dacă doar cu un picior, sau cu capul.
Nu vi s-a întâmplat niciodată să ascultați muzică în metrou și să vă dați seama după zece secunde că dați frenetic din picior și că toată lumea se uită la voi? Unele melodii sunt mult prea bune și corpul nostru nu se poate opri.
Donchez Dacres, un bărbat în vârstă de 60 de ani din Wolverhampton, Marea Britanie, este plin de viață și își dorește să împartă dragoste peste tot pe unde merge. Bărbatul reușește, în doar câteva secunde, să ridice o sală întreagă în picioare, inclusiv trei dintre membri juraților.
Are un stil retro, distractiv, de care oamenii se simt foarte atrași. Pe măsură ce se prezintă, omul să dovadă de multă energie și are un zâmbet mare pe față. Din momentul în care a intrat pe scenă, ne face să credem că momentul lui va fi spectaculos.
Donchez Dacres nu își arată vârsta și este pregătit să ofere ce are mai bun. Bărbatul prezintă un cântec original, în stilul reggae, cu versuri care te prind imediat și melodie care chiar își face corpul să danseze chiar dacă nu este neapărat ceea ce îți dorești atunci.
Are o personalitate mare, face alegeri de modă care ies în evidență și este plin de o energie debordantă. Donchez Dacres prezintă melodia originală Wiggle and Wine care, în doar câteva momente, face toată sala să danseze și să se bucure.
bucure.
Toată lumea s-a ridicat în picioare, publicul dorindu-și să-l încurajeze prin a demonstra că se simt bine, unii dintre jurați și-au părăsit locurile pentru a se urca pe scenă, iar atunci când juratul care s-a ridicat primul să danseze a apădat pe butonul care l-a trimis direct în etapele live, Donchez Dacres s-a aruncat pe jos, pe scenă, copleșit de fericire!
Această prestație ar fi cel mai bine descrisă prin cuvântul distracție! Atunci când scena a fost acoperită de confetti aurii, asemenea cămășii bărbatului, publicul a răsunat de fericire și aplauze pentru bărbatul care a reușit atât de multe cu atât de puțin – o atitudine potrivită și talent!
De asemenea, Donchez Dacres ne dă o lecție importantă de viață. Acesta ne învață că, indiferent de vârsta pe care o avem, mereu putem să ne îndeplinim visele. Tot ce trebuie să facem este să credem în noi și să avem o atitudine pozitivă.
Într-un final, chiar dacă poate părea imposibil, Donchez Dacres și-a văzut visul cu ochii. A cântat și a cântat în fața a milioane de oameni de acasă și sute de oameni din public o compoziție proprie și a făcut spectacol așa cum nu ne imaginam!