Bebelusul asta danseaza ca nebunul pe ritmuri de beatbox, sustinute de tatal sau

Nu ştie să rostească niciun cuvânt, dar este deja expert în muzică. Un bebeluş din Statele Unite face înconjurul internetului cu dansul său pe ritmuri de beatbox în timpul unei sesiuni live susţinute de tatăl său.

Un studiu realizat de o echipă de cercetători canadieni stabileşte pentru prima dată vârsta de la care fătul reacţionează la sunete muzicale. Cercetările coordonate de Barbara Kisilevsky de la Universitatea Queen’s (Canada) demonstrează că sistemul auditiv al fătului percepe muzica din a opta lună de sarcină.

Specialiştii au monitorizat 134 de viitori nou-născuţi aflaţi în perioada 10-36 săptămâni de viaţă intrauterină. Le-au fost determinate ritmul cardiac şi mişcările cu ajutorul ecografiei, în timp ce un calculator emitea mai multe zgomote: de la muzică până la zgomot de fond. Astfel, cercetătorii au demonstrat că înaintea celei de-a treizecea săptămâni de sarcină fătul nu reacţionează la sunete.

“În schimb, când în cameră se auzea muzică, fetuşii de peste 30 de săptămâni începeau să se mişte, dar nu am obţinut nici un răspuns înaintea acestei vârste”, declară dr Kisilevsky. Totuşi, ea nu a reuşit să determine cu exactitate intensitatea la care viitorii bebeluşi disting sunetele. “Pentru că abdomenul matern şi ţesuturile atenuează sunetul, am estimat că nivelul sonor perceput de făt ajunge la 70-75 decibeli (ceea ce corespunde nivelului sonor al unei discuţii normale”, arată dr Kisilevsky.

Specialistul canadian le spune viitoarelor mămici că au şapte luni la dispoziţie pentru a alege primele sunete sau primele acorduri muzicale pe care copilul le va auzi. Asta nu înseamnă că până atunci nu trebuie să comunice cu pruncul. Dr Barbara Kisilevsky este de părere că “vocea mamei şi sunetele percepute de făt pot avea un impact asupra dezvoltării sale. Comunicarea din viaţa intrauterină îl ajută să recunoască şi să înveţe limba maternă”.

Potrivit dr Kisilevsky, viitoarele mame se pot relaxa împreună cu bebeluşii ascultând muzică clasică sau orice alte melodii relaxante. Împreună trebuie să profite de această perioadă, pentru că, după ce pruncul vine pe lume, ambianţa sonoră riscă să se transforme în scene mai puţin melodioase… mai ales noaptea.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata