Boala care face ravagii printre femeile din România. Debutează sub forma unor crampe şi pare destul de inofensivă. Multe femei pun simptomele pe seama sindromului pre-menstrual, dar lucrurile stau mult mai rău decât atât

Boala care face ravagii printre femeile din România. Debutează sub forma unor crampe şi pare destul de inofensivă. Multe femei pun simptomele pe seama sindromului pre-menstrual, dar lucrurile stau mult mai rău decât atâtl. Este considerată un fel de „cenuşăreasă” a bolilor ginecologice, deoarece nici în momentul de faţă, cu tot progresul ştiinţific, medicina nu a reuşit să ofere o explicaţie completă şi logică pentru această afecțiune.

Endometrioza este o boală progresivă, care afectează 10-15% dintre femei în timpul anilor de reproducere şi a doua cea mai frecventă cauza a infertilităţii. 30% până la 40% dintre femeile cu endometrioză sunt infertile.
Endometrioza constă în dezvoltarea endometrului, a mucoasei care tapetează pereţii interni ai uterului, în cu totul altă parte decât la locul potrivit precum la nivelul ovarelor, a trompelor uterine, pe peretele abdominal intern, vezica urinară, intestin; uneori poate ajunge până la plămâni, măduva spinării şi chiar la creier.

Sub influenţa hormonilor, endometrul se măreşte în fiecare lună pentru a primi o sarcină, iar în lipsa acesteia endometrul se elimină şi astfel se declanşează menstruația. În timpul menstruaţiei, celulele endometriale sunt eliminate, dar mucoasa din afara uterului nu are nicio modalitate de a părăsi corpul şi se inflamează, se poate rupe sau forma ţesut cicatrial dureros, care provoacă durere şi dinsconfort.

În mod normal, menstruaţia este asociată cu durere înainte de a începe faza de sângerare propriu-zisă, iar ea dispare în ziua a doua a menstruației. La femeile care suferă de endometrioză durerea continuă toată perioada de sângerare şi inclusiv după, de aceea este foarte important să se prezinte la un consult amănunţit atunci când se sesizează durere înainte şi în timpul menstruaţiei, dureri sau tulburări intestinale, pelviene, în timpul sau după actul sexual sau mişcări intestinale sau urinare dureroase în timpul perioadelor menstruale. Pentru unele femei durerea este atât de mare încât ajunge să le afecteze şi viaţa de zi cu zi.

Cauzele apariţiei endometriozei rămân încă necunoscute, există doar posibile teorii. Ce se ştie sigur este că boala e strict legată şi agravată de hormonii feminini (estrogeni). Unii cercetători spun că la menstruaţie ţesutul menstrual este împins retrograd în trompele uterine, intra în cavitatea abdominală şi de acolo se implantează la nivelul pelvisului, determinând astfel simptomele endometriozei. Deoarece în timpul menstruaţiei ţesutul sângerează la fel ca endometrul, sângele poate cauza iritaţii ale ţesuturilor învecinate care se inflamează şi formează chisturi sau cicatrici. Majoritatea medicilor sunt de acord cu faptul că aproape toate femeile au menstruaţie retrogradă prin trompe, însă doar cele care au probleme de imunitate ajung să dezvolte endometrioza.

Alte teorii atestă inclusiv predispoziţia ereditară de apariţie a endometriozei. De obicei, dacă mama are boala, fiica o va dezvolta, dar într-o formă mai severă. De asemenea, s-a demonstrat că endometrioza apare şi la femeile cu histerectomie (uter scos, ce duce la dispariţia menstruaţiei).
Sunt bănuite şi disfuncţiile imunitare (boli autoimune), dar nu se ştie dacă acestea se încadrează la cauze sau la consecinţe ale bolii. Mai sunt şi teorii legate de toxinele din mediu şi din alimentaţie ce au efect asupra nivelului hormonilor reproducători şi distrug membrana celulară.

Este foarte important ca femeile ce suferă de simptomele endometriozei să-şi facă anual controale pentru a-şi verifica ovarele. Dacă acestea prezintă chisturi de diferite dimensiuni, cu un aspect caracteristic pentru endometrioză, diagnosticul poate fi pus. Prin ecografia transvaginală nu se poate depista decât boala avansată, deoarece aici se vor vedea doar chisturile care apar târziu în evoluţie. De aceea, diagnosticul de certitudine se realizează prin laparoscopie, o metodă minim invazivă şi foarte precisă ce permite şi vizualizarea implantelor de endometrioză şi excizia lor.

Citeste mai mult

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata