Cand te lauzi ca esti Batman si iti iei cea mai mare teapa:)))

Psihologii susţin că suntem mai orbi la propriile eşecuri decât ne dăm seama. Acest lucru poate explica de ce ne trebuie o doză sănătoasă de umilinţă şi modestie în evaluarea propriei persoane, notează BBC.

Alte studii au demonstrat că acest efect, cel al incompetenţei şi supraevaluării este prezent şi în viaţa reală, nu doar în testele abstracte realizate în laborator. De exemplu, vânătorii care ştiu cele mai puţine lucruri despre armele de foc, nu ştiu mai nimic despre propria lor lipsă de cunoştinţe, iar doctorii cu cele mai proaste abilităţi de comunicare cu pacienţii, nu-şi recunosc defectul, considerându-se chiar mai presus decât colegii lor cu adevărate capacităţi empatice.

Aşa că, înainte de a ne simţi îngâmfaţi cu privire la o abilitate proprie, trebuie să ţinem minte un singur lucru: oricât de improbabil ni se pare, e posibil să fim ignoranţi la propria ignoranţă, conchide BBC.

sursa: www.Adevarul.ro

Acest tanar pare ca si-a supra-evaluat abilitatile propriei persoane, iar rezultatul a fost un fiasco total, dar care a starnit hohote de ras. Priviti-l in actiune pe acest „Batman” al apelor:

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata