Căpşuni dulci şi parfumate aproape tot timpul anului. Cu ajutorul lor, studentul şi-a convins părinţii să revină în România, după 12 ani de pribegie. Tânărul a ales să cultive un soi de căpşuni care au rod din aprilie până când cade prima zăpadă. Familia Drăghici, din comuna doljeană Mârşani, a început afacerea cu căpşuni în urmă cu patru ani. Ideea i-a venit lui Alex, fiul soţilor Drăghici, acum student în anul IV la Facultatea de Agronomie din Craiova. “Îmi doream enorm să-mi aduc părinţii acasă. Timp de 12 ani, eu şi fratele meu nu i-am avut lângă noi. Au muncit 12 ani în Italia, au pus ban pe ban pentru ca noi să avem un trai mai bun. Mereu când le spuneam să vină acasă îmi spuneau că nu au ce să facă aici, că e imposibil să câştige banii pe care îi câştigă în străinătate”, povesteşte Alex. Studentul ştia că nu-şi poate aduce părinţii în ţară decât dacă le spune că acasă pot demara împreună o afacere profitabilă, în domeniul agriculturii. “Şi m-am apucat să studiez. Într-un final, m-am oprit asupra căpşunilor. Am descoperit un soi care dă rod tot timpul anului şi m-am gândit că oricine şi-ar dori să mănânce căpşuni toamna sau iarna. Nu din sere, direct de pe câmp”, a declarat Alex Drăghici pentru adevarul.ro. Bety şi Florin Drăghici s-au lăsat convinşi, au revenit acasă şi au început afacerea de familie. Mai întâi au închiriat în comuna Mârşani 2 hectare de teren, lăsate în paragină. Banii economisiţi în Italia, 30.000 de euro, i-au investit în plante şi instalaţiile de picurare. În anul următor şi-au dat seama că afacerea era cu adevărat de succes. “Am câştigat dublu. Nu ne venea să credem pentru că, sincer, eu am avut mari, mari emoţii”, a declarat Florin Drăghici. Când au văzut că afacerea este profitabilă, soţii Drăghici au mai închiriat 3 hectare de teren. Producţia anuală de căpşuni este acum de 35 de tone la hectar. Toată familia Drăghici munceşte acum pe câmpul de la Mârşani. Fiecare are câte o sarcină. Tatăl are grijă de cultură, mama vinde căpşunile în piaţă, iar fiul se ocupă cu promovarea afacerii. Sursa: click.ro
O româncă îndeamnă pe cei plecați departe de țară: „Veniți acasă când vă doare, oameni buni, nu stați să sfârșiți printre străini”
O „badantă” româncă s-a stins astăzi în Italia, în urma unor afecțiuni grave.
O cunosc, este din zona mea, iar moartea ei mă obligă să fac unele comentarii.
Era o femeie extraordinară, muncitoare, mamă bună și a muncit până la sacrificiu, fără să se gândească la sănătatea ei.
Asta nu pot înțelege! De ce să muncești până la epuizare?
Pentru ce și de ce să muncești până la sacrificiu?
Îți faci de toate si când să te bucuri, stop, viața se termină.
Câtă suferință ascunsă o fi purtat în sufletul ei femeia asta?
Cum de-a ascuns lacrimile durerii să nu i le vadă nimeni, în special familia pentru care lucra? De ce? Cum?
Pentru ce? Nimeni nu va ști niciodată prin ce-a trecut, nimeni nu-i va cunoaște frământările, zbuciumul și gândurile ei ascunse.
Ce-o fi gândit în ultimele clipe, când se știa departe de casă, de cei dragi, singură, la capătul pământului parcă?
Gândul că mori departe de familie, de copii, că nu ești în casa pe care ai construit-o și ai aranjat-o ca să te simți bine când te vei întoarce, au distrus-o și pe Zoia.
Oare se merită atâta suferință pentru bani? Zoia nu a vrut să renunțe la munca sa nici chiar când a simțit că nu mai poate, pentru bani.
A vrut mai mult! Și ce folos? Azi nu mai este printre noi!
Când termini cu datoriile, vino acasă, omule, că n-ai să mori de foame, dar ai să trăiești aproape de familie,
ai să te așezi seara pe patul tău, ai să-ți petreci zilele alături de copiii sau de părinții tăi bătrâni.
Este un strigăt al disperării
Vino acasă, omule, să vezi soarele cum răsare de la fereastra ta, se apropie Sărbătorile de iarnă care la noi sunt unice!
Zilnic citesc despre românii noștri care pier printre străini.
Lacrimile și suferința voastră fac bine altora, iar sacrificiul vostru,
gândul la bani mai mult decât la sănătate, nu va fi răsplătit de nimeni, pentru că ochii care nu se văd se uită.
Veniți acasă când vă doare, oameni buni, nu stați să muriți printre străini!
Elena Cinca
