CE A SPUS:

Momente sfâșietoare la Caracal. Mama Mihaelei Luiza, una din fetele dispărute la Caracal, județul Olt a apărut la casa presupusului cr|minal, mecanicul auto suspectat că a uc|s două adolescente după ce le-a luat cu autostopul. Femeia este la capătul răbdărilor și își strigă durerea de față cu polițiștii și localnicii care sunt îngroziți de acest caz.

Bărbatul suspectat că a tr@nșat două tinerese numește Gheorghe Dincă, iar presa scrie că alte două fete ar mai fi căzut victimele acestuia, pe lângă deja cunoscutele Alexandra și Mihaela. Mihaela a dispărut pe 14 aprilie după ce a luat ocazia. Mama Luizei Melencu a aflat că e posibil ca fiica ei să fi fost găsită m0@rtă când era în drum spre București.

Ruptă de durere, femeia nu își poate explica ce a fost în mintea cr|m|nalului. Mama Mihaelei nu înțelege de ce i-ar fi făcut individul de 65 de ani ceva fetei sale și, cu inima sfâșiată, a strigat din toți plămânii că îl 0m0ară cu mâna ei. Lulu, așa cum era cunoscută de prieteni și de familie, avea doar 19 ani și tocmai se întorsese de la un bancomat din Caracal când a fost luată de presupusul @s@sin în serie.

„De ce i-a făcut asta? Pentru ce? Nu merita copilul meu. Nu merita! Om de 65 de ani…de seamă cu tata. Jur că-l 0m0r cu mâinile mele! Mi-a 0m0rât copilul!”, a strigat mama fetei, scrie observator.tv.

Conform unor surse, bărbatul și-ar fi recunoscut faptele și a fost deja reținut de polițiști. Vecinii lui Gheorghe spun că acesta era pasionat de filmele de groază, iar psihologii cr|m|naliști sunt de părere că are toate datele care pot spune că este un cr|m|nal în serie. Mai mult, psihologii au constatat că victimele sale semănau între ele.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata