Cea mai bună poziție de dormit, pentru un somn odihnitor. Ce spune un specialist în medicina somnului…
Uneori ne trezim obosiți chiar dacă am dormit mai mult de opt ore, iar acest lucru s-ar putea datora poziției în care dormim. Nu există nicio urmă de îndoială că un somn odihnitor este extrem de important pentru sănătatea organismului nostru, acesta jucând un rol esențial în stabilirea unui ritm circadian bun. Dacă nu ne sincronizăm programul de somn cu ritmul biologic riscăm să ne trezim obosiţi și în imposibilitatea de a ne concentra a doua zi.
Potrivit celor de la sciencealert.com, chiar şi atunci când credem că am făcut tot ceea ce este necesar pentru a avea un somn odihnitor, putem să ne trezim obosiți și iritaţi. Shelby Harris, expert în medicina somnului și profesor la Albert Einstein College of Medicine a declarat că cel mai probabil nu avem un somn odihnitor din cauza poziției în care domim. Majoritatea oamenilor dorm pe o parte, dar această poziţie poate provoca dureri de umăr şi de şold. De asemenea, cei care dorm pe partea dreaptă ar putea suferi de arsuri la stomac. Mușchiul din esofag care ţine acidul gastric în stomac se slăbeşte dacă dormim pe partea dreaptă, astfel încât o anumită cantitate de acid gastric ajunge în esofag și provoacă o senzație de arsură.
De aceea, potrivit experților, cea mai bună poziție pentru somn este pe spate, deşi doar 8% dintre oameni o utilizează. Această poziție nu provoacă arsuri la stomac și nici probleme la coloană.
sursa