Cel mai bătrân angajat din România! În timp ce mii de români stau degeaba pe ajutoare sociale, un hunedoarean de 99 de ani lucrează cu contract de muncă

Mulțumesc la Dumnezeu că mi-a dat mai mult decât am dorit eu și vă mulțumesc tuturor. Tot lui Dumnezeu îi mulțumesc că mi-a dat sănătate și știință. La 99 de ani judec mai bine ca ăla la 20 de ani, poate nu mă credeți. Atunci mă gândeam numai la domnișoare, că îmi dădea tata de mâncare și haine. Acuma, în viața mea, nu m-am bucurat la sume mari de bani.

Ce mi-a plăcut am mâncat, nu am tras de la gură nimica, am muncit numai bani cinstiți. Pun capul pe cojocul meu, mă culc la oi, dorm liniștit. Mă mai deranjează numa ursul când vine.

Pâinea ți-o poți câștiga în țara românească, că avem o țară foarte frumoasă, avem tot ce ne trebuie.

Să ajute Dumnezeu să veniți să mâncăm un miel la ceaun la o sută de ani”.

Acesta a fost speech-ul rostit de Ştefan Gros, cu trei săptămâni în urmă, când a primit un premiu din partea Consiliului Judeţean. Povestea lui este una fabuloasă.

Mai tânăr cu 2 ani, în acte
Ştefan Gros s-a născut pe 26 octombrie 1917, în comuna Şugag, judeţul Alba. N-a făcut decât clasele primare.

Familia sa trăia doar din creşterea animalelor. De mic copil a avut grijă de oi. La 14 ani părinţii l-au lăsat să se îngrijească singur de ele, pe munte.

„Eu sunt născut în 1917, dar, cum eram acolo în munţi, părinţii mei m-or înregistrat abia în 1919.

Aşa se proceda atunci, să-ţi înregistrezi feciorul mai târziu, ca să fie mai în putere când o fi chemat la armată”. N-a scăpat nici el de armată şi nici de război.

A avut norocul să nimerească la o unitate de grăniceri, la Corabia.

N-a fost pe front, dar a stat 4 ani înrolat fără să poată veni nici măcar o zi acasă.

După război s-a întors la mica sa turmă de oi, care a devenit din ce în ce mai mare. „Luam oile oamenilor de prin sat şi le duceam pe munte.

Iarna nu le ţineam la Şugag, trebuia să merg cu ele la iernat ori în Banat, ori în Bărăgan. 12 ani la rând tot în Bărăgan am fost cu ele”.

Bătrânul cioban spune că n-a dormit decât o singură dată într-un oraş, la unul dintre cei 24 de nepoţi pe care-i are.

De stat n-a stat însă niciodată mai mult de 24 de ore „la oraş”

. „Nu-mi place aerul ăla, nu-mi place larma aia…”. Are şi o amintire neplăcută, din Bucureşti. „Era prin 1974, cred.

Trebuia să mai venim acasă, după bani, după mâncare. La gară, că eram cu ţundrele pă noi, ne mai ortăceam, noi întră noi, ciobanii.

La coadă la bilete, când să scoată un ortac banii să-şi ia biletul, unu mai tânăr aşe, i-o înfăşcat ş-o fugit.

L-am luat cu bâta şi l-am prins. Dup-aia s-or strâns mai mulţi cu bâtele din gaşca aia, că erau mai mulţi. Noi eram patru.

Ne-am pus tăţ’ patru cu bâtele pă ei şî i-am împrăştiat. O cam fost scandal, o venit şi poliţia”.