Alexandru cel Mare este o legendă, un idol al iubitorilor de istorie, un erou al lumii antice. Numele său dăinuieşte într-o lume din ce în ce mai temătoare, care se ascunde în spatele unor arme sofisticare, în care oamenii se raportează la tinerii eroi ai antichităţii ca la idealuri de neatins. Fiu al Macedoniei, Alexandru a fost un iureş al războiului, acesta nu s-a limitat la a-şi conduce bine patria, ci a renunţat la comoditatea unei vieţi lungi şi paşnice în regatul său pentru glorie eterna înfruntându-l pe Darius, în indepărtatele ţinuturi din Asia.
Alexandru cel Mare a fost fiul lui Filip al II-lea, s-a născut la Pella şi descindea din dinastia Argeadă. A urcat pe tron la numai 20 de ani, iar cea mai mare parte a vieţii sale şi-a petrecut-o în afara Macedoniei, realizând unul dintre cele mai mari imperii ale lumii antice. Originile sale care se spune că descindeau din tagma zeilor: „Regii Macedoniei spuneau că neamul lor îşi trage obârşia din Hercule. Olimpia, mama lui Alexandru, spunea că se trage din neamul lui Achile.”
După moartea tatălui său, răpus în urma unui complot, Alexandru rămâne singurul succesor capabil să conducă regatul lăsat în urmă de Filip, cu toate că erau multe opinii care îl considerau prea tânăr. Primele probleme pe care le-a avut de înfruntat au fost revoltele din Macedonia, Tracia, dar şi în Grecia, ceea ce făcea ca Liga de la Corint să fie ameninţată. Tânărul Alexandru a pacificat aceste zone şi apornit către Asia.
Printre primele bătălii le regăsim pe cele împotriva lui Darius, după ce trece de Granicos şi Issos. Darius face un ultim apel la calea paşnică, atunci când trimite la Alexandru emisari, dar acesta este refuzat.
În consecinţă bătalia pe care Darius a dorit cu ardoare să o evite, sau cel puţin să o amâne, s-a dat la Gaugamela. Armata lui Darius era enormă. Conducătorul său dorea să dea bătălia pe câmp deschis. El avea soldaţi din Bactria, Susa, Arachosia, Eubeea, dar şi mezi, parţi, cappadocieni, sirieni… Alexandru fu sfătuit să dea atacul noaptea, dar acesta respinse categoric planul deoarece credea că este o metodă demnă de oamenii laşi:„Voi mă sfătuiţi să recurg la o stratagemă folosită de tâlhari, deoarece singurul mijloc de lupta al acestora este de a înşela. Niciodată nu voi admite să-mi câştig gloria prin lipsa lui Darius, ori prin găsirea unor poziţii înguste, în defileuri, ori stratageme folosite în timpul nopţii;eu sunt hotărât să dau atacul făţiş, la lumina zilei;vreau mai degrabă să-mi pară că n-am avut noroc decât să-mi fie ruşine de victorie.”
Lupta de la Gaugamela a fost crâncenă, căci persanii erau mulţi şi realizau cât de greu este să alunge invadatorul din patria lor. Cu toate sforţârile, ei nu au învins. Darius, speriat de furia cu care macedonenii şi aliaţii lor luptau, a fost nevoit să fugă, alegând o cale ruşinoasă, sperând probabil că se va putea reorganiza pentru o viitoare confruntare mai favorabilă lui. Dar lucrul acesta nu va mai fi posibil. Darius va fi ucis de unul dintre satrapii care îl urma-Bessus pe numele său, care a fost pedepsit cu moartea de către macedoneni pentru fapta sa. Rufus povesteşte astfel finalul episodului de la Gaugamela „Cine şi-ar putea închipui cu mintea, sau zugrăvi prin cuvinte atâtea întorsături ale soartei, acest cumplit măcel al trupelor învinse, dezastrul şi pieirea fie rând pe rând a câte unuia, fie a tuturora laolaltă? În acea singură zi soarta grămădit evenimente aproape ale unui veac de existenţă.”
Drumul lui Alexandru nu s-a oprit aici. El s-a adâncit în inima Asiei pentru noi fapte de legendă povestite de acelaşi autor antic. Cât de fidele sunt evenimentele relatate de acesta nu se ştie, dar opera sa merită să dăinuie măcar pentru că păstrează vie amintirea unor epoci demult apuse.
Care ar fi fost adevărata cauză a morţii lui Alexandru cel Mare
Unii istorici au susţinut că Alexandru cel Mare a murit din cauze naturale, în timp ce alţii au sprijinit ipoteza potrivit căreia regele a fost asasinat la un banchet.
Leo Schep, medic specializat în toxicologie la National Poisons Centre, crede că „vinovatul” pentru moartea regelui Alexandru cel Mare ar putea fi o băutură otrăvită ce provine dintr-o plantă ce pare „inofensivă”, potrivit unui studiu apărut în New Zeeland Herald.
Leo Schep, care a cercetat dovezi toxicologice timp de un deceniu pentru acest studiu, a declarat că unele dintre teoriile privind otrăvirea – precum cele cu arsenic şi stricnină – nu sunt plauzibile. „Moartea ar fi fost mult mai rapidă”, a afirmat acesta.
Planta de culoare albă, care poate fi supusă procesului de fermentaţie şi devine astfel o substanţă toxică, era foarte cunoscută de către greci, fiind folosită în tratamentele cu ierburi medicinale pentru efectul ei de inducere a vărsăturilor.
Alexandru cel Mare s-a chinuit timp de 12 zile înainte de a muri, în această perioadă regele neputând să meargă şi să vorbească.
Alte posibile otrăvuri sugerate de istorici de-a lungul anilor – cucuta, pelinul, măselariţă şi şofranul tomnatic – l-ar fi ucis pe acesta într-o perioada mult mai scurtă.
Potrivit teoriei formulate de medicul Leo Schep, regele macedonean a băut un vin care provenea din steregoaie fermentată.
Acea băutură ar fi avut un gust foarte amar, dar ar fi fost îndulcită cu o anumită substanţă, iar Alexandru cel Mare era, cel mai probabil, foarte beat la acel banchet.
Cu toate teorile dezvoltate de istorici, dar şi de oamenii de ştiinţă, misterul morţii regelui Alexandru cel Mare nu a fost elucidat nici până în prezent, unii spunând că acesta a murit din cauza malariei, alţii, pentru că a fost otrăvit. De asemenea, unii istorici spun că ar fi murit din cauza unei febre tifoide luate de la bunul său prieten Hefaiston, alţii spun că s-ar fi îmbolnăvit de gripă aviară. Printre posibilele cauze ale decesului vehiculate de-a lungul timpului se numără meningită, o boală venerică (Alexandru cel Mare era bisexual), o maladie hepatică provocată de excesul de alcool, oboseală, pancreatită, etc.
