Coronavirus, ziua de după mâine. Cât de infectată va fi economia mondială. „O să fie mai rău ca în 2008”

Pandemia de Covid-19 este cea mai gravă criză de sănătate a epocii moderne şi, chiar dacă va fi ţinută sub control, va provoca o criză economică globală majoră, despre care deja se crede că va fi mai gravă decât cea din 2008. Practic, recesiunea mondială este, aparent, imposibil de evitat şi va lovi, fără discernământ, precum un coronavirus, pe toată lumea: ţări bogate, economii emergente, state sărace sau în curs de dezvoltare. Cele mai grav afectate domenii vor fi turismul, transporturile aeriene, industria petrolului şi industria auto, se arată într-un amplu raport redactat de London Business School.

Sectoarele economice cel mai puţin afectate de criză ar urma să fie industria alimentară şi producţia de electrocasnice. Studiul, în limba engleză, conţine 97 de pagini şi poate fi consultat integral aici.

Ţările în curs de dezvoltare din Africa, sudul Asiei şi America Latină vor fi cele mai expuse la această criză, în condiţiile lipsei sistemelor de sănătate bine puse la punct, a numărului redus de unităţi de terapie intensivă şi aparate de ventilaţie mecanică şi a regulilor de igienă elementară care nu pot fi aplicate în zone lipsite complete de apă curentă ori săpun.

Aceste ţări sunt expuse deoarece bunurile şi serviciile produse de economiile locale sunt strict dependente de cererea provenită din ţările avansate economic. Or, când această cerere încetează brusc, statele în curs de dezvoltare devin extrem de vulnerabile în caz de criză economică globală, se arată în studiul London Business School.

Industria hotelieră şi a restaurantelor a cunoscut deja scăderi dramatice ale veniturilor în luna martie, comparativ cu luna ianuarie.În Japonia, închiderea fabricilor şi amânarea Jocurilor Olimpice, a provocat deja o recesiune economică extremă, caracterizată de guvernul de la Tokyo drept „o situaţie extrem de gravă”, informează Bloomberg.

De asemenea, cercetătorii în economie consultaţi de Bloomberg au ajuns la concluzia că efectele economice provocate de această pandemie pot dura zeci de ani, în condiţiile în care pandemiile, la fel ca războaiele, sunt urmate, de regulă, de perioade îndelungate – întinse pe zeci de ani – caracterizate prin scăderea drastică a investiţiilor.

Primele măsuri: Statele dau cu bani în populaţie, în speranţa atenuării crizei economice ce vine spre noi
Impactul pandemiei de Covid-19 asupra economiei mondiale va provoca o criză economică mai mare decât cea din 2008, a declarat, citat de Reuters, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Comerţului, se arată într-o analiză New Scientist.

În Statele Unite, 3,3 milioane de cetăţeni şi-au depus, săptămâna trecută, dosarele pentru şomaj. Concomitent, Senatul SUA a aprobat acordarea unui ajutor financiar în valoare de circa 2 trilioane (două mii de miliarde) de dolari, pentru combaterea efectelor economice provocate de epidemie. Cetăţenii americani urmează să primească 1.200 de dolari, în vreme ce părinţii vor primi o alocaţie de 500 de dolari pentru fiecare copil minor.

DISCLAIMER!! Acest site este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata