Cum a încercat Ioana Ginghină să își salveze mariajul. „Am început să fiu mai sexy!”

Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol au pus punct căsniciei după 12 ani. Din păcate, cei doi nu au mai putut să locuiască împreună și au luat decizia de a se separa.

Loading...

Actrița a mărturisit pentru revista VIVA! că a făcut tot ce i-a stat în putere să își salveze căsnicia.

„Încercările au constat în a fi ceea ce credeam eu că este femeia perfectă. Am început să fac mai multă mâncare, să fiu mai sexy. Eu oricum sunt extrem de atentă la cum stau prin casă și am tot soiul de… Adică, cine mă cunoaște știe dinainte că eu, așa…Dar eram mai atentă de cum arăt prin casă, nu știu cum să zic. Eram mai zâmbitoare, dacă erau probleme, nu mai conta. De asta m-am consumat atât de mult. Când veneam acasă, era o chestie d-asta, în stomac:

Loading...

‘Hai că poți și astăzi, Ioana!’ Eram un zâmbet toată, o floare, o rază de soare. Eram foarte atentă la exterior, nu la interior. Primeam, în schimb, aceleași texte, același comportament, poate chiar din ce în ce mai rău. Eu atunci mi-am propus să treacă Crăciunul și Revelionul, pentru Ruxi, să trecem de sărbători. Până atunci am zis să fac tot ce pot”, a declarat Ioana Ginghină.

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *