Cum sa scapi o tanara de avansurile unui necunoscut. Omul asta e un erou…:)))) Doza de ras:
În China homosexualitatea nu mai este considerată o afecţiune mintală de peste 10 ani, iar clinici precum aceasta sunt încă uşor de găsit, după cum relatează bbc.com.
După ce campaniile duse de comunităţile LGBT (lesbiene, gay, bisexuali și transsexuali) din Europa şi America au reuşit, cu mai mult timp în urmă să determine comunitatea medicală să se pronunţe împotriva unui astfel de tratament, acum activiştii din China îşi doresc ca şi medici din ţara lor să le urmeze exemplul. Potrivit analiştilor, acesta este însă un drum lung şi anevoios.
Terapia prin aversiune presupune mai multe tipuri de practici, printre care şi aplicarea de şocuri electrice. „Când pacientul are un gând homosexual este electrocutat”, explică Zhengyou. Alţi terapeuţi se folosesc de anumite substanţe injectabile care le induc pacienţilor o stare de rău şi sunt aplicate, de asemenea, în momentele în care aceştia au „gânduri homosexuale”.
Mai jos urmariti si o parodie geniala pe marginea acestui subiect delicat: