Cuplul de catei pofteste la sandwich-ul stapanului. Adorabil cum se termina scena:

Filmuleţul de faţă ne aduce în prim plan o căţeluşă adorabilă, pe nume Linda, care este în acelaşi timp şi foarte pofticioasă. Aflată împreună cu alţi doi câini alături de stăpânul lor, acesteia se pare că i s-a deschis apetitul văzând ca bărbatul savurează o gustare.

Stăpânul stătea liniştit pe canapea mâncând un sandwich-ul, când dintr-o dată căţeluşa începe să scoată nişte sunete ciudate în timp ce se apropia tot mai mult de mâncarea acestuia. Îi era atât de poftă încât a uitat de castronelul ei cu mâncare dorindu-şi să guste măcar puţin din apetisantul sandwich.

Amuzat teribil de situaţie, stăpânul patrupedei încerca insistent să vorbească şi să îi explice acesteia ca ea are pregătit propriul bol cu mâncare. Desigur, căţeluşa nici nu a vrut să audă, lătrând fără încetare. Degeaba a vrut bărbatul să îi explice căţeluşei că ea trebuie să mănânce mâncare specială pentru patrupezi, aceasta aştepta cu nerăbdare să primească puţin din porţia stăpânului.

La un moment dat, Lindei i s-au alăturat şi ceilalţi căţei ai familiei cu toţii poftind la sandwich-ul stăpânului lor. Nimeni nu ar fi putut rezista rugăminţilor celor trei căţei adorabili ce stăteau cu ochii aţintiţi spre gustarea apetisantă, dând din codiţe. Întreaga situaţie e atât de amuzantă, încât ne binedispune instantaneu. Adorabil!

sursa

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata