De ce anumitor persoane li se face rău în timpul slujbelor religioase
Explicația este că aceste persoane poartă o povară apăsătoare pe suflet, adică nu și-au mărturisit păcatele, sau nu și le-au mărturisit pe toate ascunzând unele păcate, ori au mințit la spovedanie de-a dreptul, în timpul slujbelor un astfel de suflet neputându-se împărtăși de harul lui Dumnezeu și de frumusețea slujbelor, ba mai mult, putând suferi și unele înrâuriri demonice care se manifestă și prin stări de rău fizic.
Dacă ai sufletul îngreunat și nu ți-ai pus încă în bună rânduială viața lăuntrică, cel dintâi lucru pe care va trebui să-l faci este să îți găsești un duhovnic căruia să-i încredințezi toate cele rele săvârșite în trecut, toate apăsările sufletești, căutând răspunsuri de la Dumnezeu prin gura duhovnicului, și primind leac potrivit prin canonul de spovedanie. Astfel, Dumnezeu te va primi în casa lui și în comunitatea celor credincioși.
Dacă ai sufletul curat și ai credință atunci când te afli în casa Domnului, te vei simți bine, vei asculta cu plăcere cântarile și rugăciunile bisericești. Te vei simți eliberat și vei fi înconjurat de iubirea lui Dumnezeu.
Dacă este cu tine harul lui Dumnezeu, o slujbă lungă de câteva ore ți se va părea că trece într-o clipă și întreaga ta viață va fi însoțită de pace și sfântă bucurie. Pentru asta trebuie să te rogi des, să crezi cu toată inima în puterea binefăcătoare a lui Dumnezeu, să te spovedești regulat, să te împărtășești cu Sfintele Taine cu binecuvântarea duhovnicului.
sursa: ortodoxia.rol.ro