Au impresionat publicul din Ucraina, dar și de peste hotarele ei și s-au ales cu locuri de frunte la mai multe concursuri de muzică, printre care și „Next Star” din România.
Anastasia și Victoria Petryk, două surori originare din Ucraina, cântă de la vârste fragede, iar muzica este viața lor.
În 2012, micuța Nastya Petryk a reprezentat Ucraina la concursul Eurovision Junior 2012, care a avut loc în Olanda, unde ucraineanca a obținut marele premiu, iar în 2013 a fost numită „Omul anului” în Ucraina.
Cele două surori visează să ajungă cunoscute în lumea întreagă și să cânte pe o scenă cu interprete cunoscute precum Beyonce sau Shakira, iar Nastya, de numai 12 ani, a declarat într-un interviu pentru presa rusă că mereu a visat să cânte în duet cu Michael Jackson.
Relaţiile între surori, un laborator al feminităţii
Se războiesc, se confruntă sau rămân mereu tăcute fără să-şi vorbească. Aşa sunt, de obicei, surorile într-o familie. Sentimentele dintre ele sunt mereu pasionale, dar tocmai de aceea constituie un adevărat laborator al feminităţii.
De ce coexisă o asemenea paletă de sentimente între surori? „Pentru că totul începe cu rivalitatea”, explică Maryse Vaillant, psiholog la Universitatea III, din Paris. „O rivalitate oedipiană pentru captarea dragostei tatălui”, susţine Vaillant. Această dorinţă generează o competiţie acerbă.
Fiecare dintre fiice se luptă – în mod inconştient – cu armele proprii să fie văzută, iubită, dar mai ales preferată. Este o „luptă” purtată în teren vestimentar, al iubirilor şi care duce la certuri, urmate de împăcări şi din nou la conflicte… Cu toate acestea, aceste confruntări sunt de dorit, explică autoarea franceză, deoarece sunt structurante.
Este bine ca părinţii să nu reprime brutal astfel de confruntări ordinare, deoarece în timp conflictele vor reizbucni mai târziu în viaţă şi se pot transforma în ură secretă sau exprimată. Subconştientul stochează toate geloziile, agresiunile şi „trădările”, iar mai târziu se vor răsfrânge asupra relaţiilor dintre fiice.
Partenere şi rivale
Pe de altă parte, susţine specialista franceză, chiar dacă părinţii îşi doresc o relaţie armonioasă între fiice, există în mod inconştient o alegere pe care părinţii o fac între fete. Alegerea este determinată fie de faptul că fiecare părinte se regăseşte într-unul dintre copii, fie de faptul că acesta reprezintă idealul unuia dintre părinţi.
O proiecţie de tipul „fata mea contra fata ta” trasează fetelor un rol deja scris de părinţi. Fie fata cu o carieră strălucită, fie cea seducătoare şi cochetă, vedetă de cinema, fie fata care adoptă rolul mamei de familie, fie cea care suplineşte lipsa unui băiat atât de dorit – toate aceste partituri sunt prescrise de dorinţele ascunse ale părinţilor.
De multe ori, fetele intrate „în echipa” tatălui dezvoltă mai degrabă latura intelectuală, în vreme ce fetele care sunt în sfera de influenţă a mamelor sunt mai degrabă preocupate de cultivarea laturii feminităţii.
De aici, în cazul unor surori care se plasează în cele două ipostaze spre exemplu, survin divergenţe. Fiecare dintre fetele unei familii testează pe rând diferite roluri – cel de mamă, de iubită, de femeie seducătoare, fiică, rivală, soră etc.
„Dintre rolurile pe care o femeie va fi nevoită să le îndeplinească în societate, niciunul nu va fi neexperimentat de surorile unei familii”, explică Maryse Vaillant. Toate aceste ipostaze sunt testate de fetele dintr-o familie. Şi din confruntările şi relaţiile pe care le au se conturează feminitatea fiecăreia dintre ele.
Competiţia este cea mai importantă lecţie pe care o deprind, deoarece toate femeile care au surori cu care au crescut împreună au învăţat faptul că în viaţă nimic nu se obţine gratuit şi că trebuie să lupţi pentru orice. În procesul descoperirii propriei feminităţi, surorile sunt deopotrivă partenere şi rivale.
Gestionarea geloziei
Rivalitatea între surori este o consecinţă a complexului oedipian, susţine specialista franceză. Fără stingerea acestui complex, surorile vor fi privite – în subconştient – ca rivale. De multe ori, pentru a rezolva astfel de frustrări care apar în relaţiile dintre surori, este nevoie de terapie psihanalitică, explică Maryse Vaillant.
Există, spre exemplu, cazuri de fraţi care toată viaţa nu şi-au exteriorizat gelozia şi în cazul cărora aceasta s-a cristalizat în momentul dispariţiei părinţilor.
“Gelozia este un sentiment extrem de complex şi de complicat pe care nu-l putem ocoli sau ignora. Face parte din viaţa fraţilor, chiar dacă uneori este reprimat, deplasat, sublimat sau intelectualizat”, subliniază Sylvie Angel, pedopsihiatru, specialist în psihologie familială şi autoare a mai multor cărţi care abordează problema relaţiilor interfamiliale.
Gelozia nu trebuie privită însă în nici un caz ca un defect, spun psihologii. Majoritatea părinţilor le spun copiilor lor care nu se înţeleg că “nu este frumos să fii gelos pe fratele sau pe sora ta”. Astfel, copilul îşi reprimă sentimentul care, de altfel, ar trebui exprimat fără ură, îndeamnă specialiştii.
Problema care se pune este până unde putem lăsa să se exprime gelozia dintre surori, deoarece aceasta, uneori, poate lua forme extreme de dure. Dacă ajutăm copilul să recunoască sentimentele de ură, o parte din energia acumulată este eliberată prin confesiunea în faţa părinţilor şi astfel evităm un conflict.
De multe ori, nu este uşor de gestionat o astfel de tensiune între surori, însă părinţii trebuie să pună nişte limite fetelor geloase: să nu-i facă rău surorii ei, să aibă grijă de integritatea fizică a acesteia sau să-i încalce “teritoriul”.
O probă care trebuie trecută
Dacă gelozia e ţinută sub control este un semn de maturitate şi echilibru din partea surorilor. Uneori, părinţii întreţin în mod inconştient rivalitatea între fete. Aceasta se întâmplă atunci când un părinte acordă uneia dintre ele un statut preferenţial, susţine Maryse Vaillant.
E posibil ca această preferinţă să nu fie evidentă pentru un adult, dar cea nedreptăţită sesizează repede această complicitate şi suferă când o descoperă. De aceeea, psihologii le recomandă părinţilor care au fete să discute cu fiecare dintre ele în parte, într-o manieră unică.
Nu vă trataţi copiii „la comun”, cu discursuri egalitariste, de genul „vă iubesc pe amândoi la fel de mult”. Copiii au nevoie, fiecare în parte, de o atenţie personalizată. Părinţii trebuie să se joace cu ele, să le acorde timp şi să le asculte pe fiecare în parte, în aşa fel încât fiecare dintre surori să simtă că este importantă în familie.
