Dovlecii din soiul Atlantic Giant pot ajunge și la o greutate de o tonă. Cum a reușit un tânăr fermier din Bistrița să cultive dovlecii giganți
Soiul dovlecilor giganți, numit Atlantic Giant, a inspirat fermieri din toată lumea să se înscrie în competiții. Astfel, există concursuri pentru cel mai greu dovleac, iar participanții își dau silința an de an să iasă pe primul loc.
Un tânăr fermier din Bistrița a cutivat soiul Atlantic Giant
Norbert Debrecsenyi a început, în anul 2016, să cultive acest soi de dovleac împreună cu părinții lui, în Fântânița, Bistrița-Năsăud.
Aceștia au folosit un teren de 500 de metri pătrați și au avut rezultate excelente. Deși sunt spectaculoși, dovlecii sunt furajeri, așadar nu sunt destinați consumului uman. Norbert Debrecsenyi a reușit să cultive dovleci de până la aproape 90 de kilograme și i-a postat mândru pe rețelele de socializare.
„Anul trecut am cumpărat semințe de dovleac de la cineva din județul Sibiu și i-am semănat, iar acesta este al doilea an în care s-au făcut la fel de mari. Dovlecii sunt destinați pentru furaje, nu merg deloc pentru alimentația umană pentru că nu sunt așa de dulci”, a susținut Norbert pentru Bistrițeanul.ro.
Soiul de dovleci Atlantinc Giants se plantează în luna aprilie și se recoltează în primele luni ale toamnei. Tânărul a descoperit soiul special din întâmplare și a vrut să încerce și el ceva inovativ.
„Noi nu facem nimic special, arăm, discuim, semănăm și îi prășim, nu facem nimic în plus. Plantăm dovlecii la final de aprilie și îi recoltăm în septembrie și în octombrie. M-am uitat pe internet, am găsit acest soi și am făcut comanda de semințe. ” a declarat Norbert.