Edi avea doar 20 de ani, dar a decis să-și pună capăt zilelor într-un mod macabru. S-a întins cu capul pe calea ferată din Iași, și-a așezat telefonul lângă, iar totul a fost transmis LIVE pe Facebook. Filmarea i-a cutremurat pe toți apropiații care l-au privit cum se stinge

Posibila cauză care l-a împins pe băiat la săvârșirea sinuciderii este neîmăplinirea în dragoste.

Edi Prodan, în vărstă de 20 de ani, și-a pus capăt zilelor luni in timp ce era live pe facebook.

Tânărul a mers la Podul Roșu, acolo unde s-a asezat pe șinele de tren, pregătindu-se de impact. Mecanicul nu a mai putut face nimic pentru a-l salva pe băiat. Conform celor care au ajuns la fața locului, tânătul a intrat live pe Facebok și a poziționat telefonul astfel încat să prindă toată sena.

Apropiații lui Edi Prodan nu își pot reveni din starea de șoc. Pe rețelele de socializare, unul dintre prietenii băiatului a dezavluit o posibilă cauză care l-ar fi împins la săvârșirea unui asemenea gest: dezamagirea din dragoste.

„Doresc si ca acea durere ce ai avut-o să se intoarca de 999.999.999 persoanei care ţi-a provocat-o”

“Edi, eu sincer sunt terminat fizic, psihic, spiritual nu mai pot face nimic, nu te-am crezut în stare de aşa ceva niciodată doresc doar că acea durere să fi dispărut acumă, să fii liniştit şi împăcat nu merită să îi dovedești aşa ceva, aceasta faptă nu se face, frate,

niciodată să dovedești că ai iubit pe cineva doresc si ca acea durere ce ai avut-o să se intoarca de 999.999.999 persoanei care ţi-a provocat-o, îţi doresc un drum cât mai lin spre ceruri /

Doamne, nu îmi vine să cred. Dumnezeu să te odihnească în pace / Nu îmi vine să cred că nu mai eşti! /

Refuz sa cred ca nu mai ești!  Dumnezeu sa te odihnească în pace, prieten drag!

/ Dumnezeu să te odihnească în pace, Edi!! Am rămas fără cuvinte, nu-mi vine a crede că a plecat dintre noi acest suflet bun, vecin, prieten… ”,

sunt câteva dintre mesajele apropiaţilor lui Edi Prodan. sursa:fabricatinromania

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata