Elena Băsescu, despre viața cu trei copii: „Nu mi se pare așa greu”
Elena Băsescu (40 de ani) s-a ascuns sub masca Unicornului în show-ul Masked Singer difuzat de Pro TV. Invitată în platoul emisiunii Vorbește Lumea, Elena a dezvăluit cum au reacționat cei trei copii ai ei
când au aflat, dar și cum se descurcă cu creșterea lor. „Cu tata m-am consultat înainte să accept propunerea. A fost foarte încântat de costum. Am fost de acord amândoi că Sofia, Traian și Anastasia vor fi cuceriți de costumul Unicornului.
Înainte să accept am spus: «Cred că de dansat o să pot, dar va fi imposibil să cânt». Îmi era și frică să-mi aud vocea. Nu mă vizualizam cântând. Dar am reușit, după multe ore de repetiții, să cânt trei
piese cap coadă, zic eu, onorabil”, a spus Elena. „Mama cum ai putut să stai în costumul ăla? Mama, de ce s-a transformat fața ta așa? Dar cum era masca?”, au fost doar câteva dintre reacțiilor copiilor ei.
Elena Băsescu, despre viața cu trei copii: „Nu mi se pare așa greu” Elena este mama a trei copii, două fiice și un fiu, Sofia Anais (7 ani), Anastasia (2 ani) și Traian Jr. (5 ani și jumătate).
În weekend [copiii] rămân la mama și la tata. (…) Am fost destul de stricți cu ei. Toată familia.
Cred că nu au făcut ce fac copiii de obicei, haosul acela. Când le-am spus că gata și că este prea multă gălăgie, au înțeles. Și pe tata îl ascultă doar dintr-o privire”.