Îl mai știți pe puștiul din „Dennis, pericol public”? Acum are 31 de ani. Uite ce s-a ales de el și cum arată acum
În 1993, apărea ”Dennis, pericol public”, un film care a marcat copilărie multora dintre noi. Mason Gamble este actorul care a intrat în pielea lui Dennis Mitchell,
băiețelul pus pe șotii, a cărui grijă era să-l șicaneze pe vecinul George Wilson, un bătrânel morocănos.
De atunci au trecut, însă, aproape 25 de ani, timp în care nu am mai știut nimic despre protagonistul peliculei.
Și asta pentru că, deși a mai jucat în câteva filme, nu s-a mai bucurat de succes așa cum a făcut-o pe când a apărut în rolul lui Dennis Mitchell, pe când avea doar șapte ani.
Ei bine, acum, Mason Gamble are nu mai puțin de 31 de ani și, deși nu se mai află în lumina reflectoarelor, are o viață profesională satisfăcătoare.
Dar haideți să vedem ce-a făcut imediat după ce a terminat filmările la ”Dennis, pericol public”!
În primul rând, de precizat ar fi că a excelat la școală și că a terminat liceul cu o notă foarte mare.
Ulterior, a urmat cursurile facultății UCLA, unde a studiat medicina dentară (2008), și a continuat să joace diverse roluri mici.
Din 2010, însă, Mason a renunțat la actorie, văzând că succesul nu se întrevede la orizont.
Culmea e că a renunțat și la actorie, dar și la medicina dentară, domeniu în care se pregătise.
Potrivit unor surse din anturajul lui, fostul actor s-a reprofilat din nou și a ales să fie biolog marin, oceanografia biologică fiind o mare pasiune de-a vieții sale.
Mason nu este activ pe rețelele de socializare, dorindu-și, în prezent, să ducă o viață cât mai departe de lumina reflectoarelor.
Nu există om care să nu fi urmărit măcar o dată celebra comedie „Dennis, pericol public”.
Toată lumea a râs în hohote la năzdrăvăniile făcut de simpaticul puști blond, „cu chip de înger”, care făcea însă, foarte multe probleme.
Acesta a fost interpretat de Mason Gamble, care astăzi s-a transformat într-un tânăr atrăgător.
Mason Gamble și-a început cariera în actorie la vârsta de șase ani, când regizorul Harold Ramis l-a ales să apară în filmul din 1993, „Groundhog Day”(n.r.-„Ziua cârtiței”).
După doar trei luni, Mason a obținut rolul principal în comedia de succes, „Dennis the Menace” (n.r.- Dennis, pericol public”).
A fost ales să devină „copilul problemă” din peste 2.000 de candidați, având astfel ocazia să joace alăutri de marele actor Walter Matthau, celebru pentru rolul din „Morocănoșii”.
Filmul spunea povestea unui copil care încearcă să se împrietenească cu un vecin morocănos,
Mr. George Wilson, interpretat de Walter Matthau, dar care, în schimb, reușeste să îi facă numai probleme.
Până la urmă, bătrânul ajunge să îl iubească pe simpaticul puști, care deși este năzdrăvan îi câștigă inima.
Mason a recunoscut că în timpul filmărilor de la „Dennis, pericol public” și-a pierdut doi dinți și a fost nevoit să poarte unii falși până la terminarea filmărilor.