Jandarmeria, mesaj pentru cei care vor să-i întoarcă spatele la parada de 1 Decembrie: Se descalifică ca oameni

Mai sunt cinci zile până la celebrarea Zilei Naționale a României, iar la parada organizată la Arcul de Triumf vor defila trupele instituțiilor de forță și implicit ale Jandarmeriei. În mediul online a fost organizat un eveniment, potrivit căruia românii sunt invitați să se întoarcă cu spatele atunci când va trece Jandarmeria, în semn de protest pentru modul violent în care a intervenit pe 10 august.

Jandarmeria Română răspunde provocator acestor iniţiative, numindu-i antiromâni pe organizatorii mişcărilor.

 

„Este o opțiune personală prin care, din punctul nostru de vedere, se descalifică ca oameni, ca cetățeni și ca români”, se arată înntr-un comunicat al Jandarmeriei.

 

De asemenea, Jandarmeria a mai spus că s-a pregătit intens pentru paradă și că astfel de gesturi ofensează în primul rând statul român: „Acești jandarmi poartă drapelul României, poarta drapelul de luptă al unității din care fac parte și au pe haine stema României. Este vorba de mai mult decât o simplă prezență a unor instituții. Este vorba despre statul român și România”.

 

Totodată, instituția și-a exprimat speranța că românii nu vor proceda în acest fel. La evenimentul inițiat online și-au exprimat intenția de a participa câteva mii de persoane.

 

„E foarte trist că Jandarmeria îşi utilizează biroul de presă pentru a da comunicate în care spune cine e român şi cine e antiromân. Ultima oară când am verificat, Jandarmeria era abilitată să-i protejeze pe cetăţenii români. În condiţiile în care pe 10 august şi-a gazat cetăţenii, oameni în vârstă, femei gravide, persoane cu handicap, copii, cred că ar trebui sa intre într-o perioadă de reflecţie. Jandarmeria a cerut şi promovarea colonelului Paraschiv, care a orchestrat evenimentele. Jandarmeria e cea care nu ar trebui să participe la paradă, pentru a arăta că a intrat într-o perioadă de reflecţie, în care să-şi dea seama care e rolul ei în apărarea statului şi a cetăţenilor”, a spus senatorul USR, Vlad Alexandrescu.

El consideră  că mesajul Jandarmeriei e „o ameninţare”.

„E incalificabil că Jandarmeria îşi permite să utilizeze cuvântul antiromân. Faptul că cineva e român sau nu se poate verifica cu cartea de identititate, nu cu un comunicat de presă. E o dovadă că îşi iese din prerogativele acordate de lege”, a spus parlamentarul.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata