Juratul îl respinge, dar își schimbă părerea după ce vede bărbatul levitând

Concurentul Special Head a avut unul dintre cele mai memorabile numere din timpul audițiilor concursului de talente din sezonul anului 2013. Acesta a reușit să prezinte un număr de iluzionism prin care întregul lui trup părea ca și cum levita, petrecând o perioadă enervant de lungă meditând într-un mod la fel de enervant înainte.

Acesta a ajuns mai departe, însă, unde a reușit să impresioneze juriul din nou. De data aceasta, a reușit să leviteze deasupra unor flăcări.

Membri juriului au fost impresionați și nu au fost singurii. Deși au existat critici care au fost foarte sceptici, spunând că se preface a fi un guru, dar, până la urmă, levitarea adevărată nu este posibilă și toată lumea știe că este doar un truc greu de îndeplinit.

Totuși, atunci când un bărbat caucazian a intrat pe scena concursului, purtând roba unui călugăr, cu capul ras, tânând în mână un baston, atât membri juriului, cât și publicul nu știau ce să creadă despre el.

Nu aveau idee ce urma să facă atunci când a început să facă incantații , dar au rămas cu gura căscată atunci când au văzut ceea ce a urmat. Numele lui este Danny Wolverton, dar preferă să își folosească numele de scenă, Special Head.

sursa

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata