Metroul personal și ascuns al lui Nicolae Ceaușescu. Oficialii Metrorex admit existența unui tunel, dar iata ce a iesit la iveala!
Potrivit acestui mit urban, Nicolae Ceauşescu ar fi ordonat să i se construiască, imediat după ‘80, o linie de metrou specială, ascunsă de ochii lumii, pe care să poată circula în cazuri extreme.
Oficialii Metrorex admit existenţa unui tunel între Casa Poporului şi Izvor, dar spun că scopul acelei construcţii subterane este altul. „Este un tunel de apărare, nu a existat niciodată un metrou prezidenţial care să circule pe ruta aceasta”, susţine directorul companiei, Gheorghe Udrişte.
Istoricii au şi ei o variantă. „S-a discutat mult la începutul anilor ’80 despre proiectul metroului prezidenţial, am auzit de el. Ştiu sigur însă că prin aceste tunele preşedintele circula cu o barcă pneumatică.”
Accesul interzis de SRI
„Avea traseu subteran de la Comitetul Central de-atunci, în care acum funcţionează Ministerul de Interne, şi se bifurca către magazinul Muzica, Palatul Regal şi Biserica Kretzulescu”, îşi aminteşte istoricul Dan Falcan de la Muzeul de Istorie a Bucureştiului.
Falcan explică această obsesie a lui Ceauşescu pentru tunele ascunse ca fiind de fapt cea mai bună variantă de a se ascunde din faţa unor revolte sociale care se anunţau pentru acea vreme. Practic, ar fi fost construite cu gândul că vor fi de fapt singura lui scăpare. „Am cerut de mai multe ori aprobare să cercetez aceste tuneluri, dar m-am izbit de refuzul SRI, în a căror administrare sunt aceste spaţii subterane”, ne-a mai spus Falcan.
Nu a mai apucat metroul, dar s-a plimbat cu barca.
Bucureştenii erau atât de obişnuiţi cu mofturile dictatorului, încât nu s-au îndoit deloc de faptul că acesta chiar şi-ar fi construit un „metrou personal”. În schimb, cei care aflau, nu avea voie să sufle o iotă despre acest proiect.
„La vremea aceea nu se putea discuta nimic despre asta. Chiar dacă trăgeai ceva cu urechea pe la ingineri, informaţiile trebuiau să iasă repede prin cealalată ureche, altfel riscai să ajungi rău! Am auzit că s-au început lucrările unei linii de metrou dinspre Casa Poporului către Otopeni, ca de acolo să poată fugi Ceauşescu la nevoie, cu avionul. În prima fază lucrările s-au început spre staţia Izvor, cea mai apropiată cale de rulare”, ne-a mărturisit Gheorghe A., unul dintre foştii angajaţi ai Întreprinderii Metroul Bucureşti de la acea vreme.