Mirela: „Nu am fost un copil dorit, iar mama mea m-a părăsit după ce m-am născut. Din fericire, am reușit să cresc frumos și l-am întâlnit Tudor cu care am rămas gravidă. Când a aflat m-a părăsit imediat. Am vrut să scap de copil, m-am dus la doctor și ce-a urmat mi-a schimbat toată viață.”

Se zice că așchia nu sare departe de trunchi, iar eu sunt cel mai bun exemplu, din păcate… La fel ca părinții mei, mi-am părăsit copilul, dar din fericire, mi-a dat Dumnezeu gândul cel bun și am realizat la timp că eram pe cale să fac cea mai mare greșeală a vieții mele. Viata mi-a acordat o șansă imensă iar eu era cât pe ce să-i dau cu piciorul.

Nu am fost un copil dorit. Mama avea 19 ani, iar tata, 22. și-au dat seama că nu-și doresc copii abia după ce m-am născut. Tata a plecat să muncească în lume și i-a spus mamei că nu este încă pregătit să ia viața în serios, iar mama, care fusese alungată de acasă de părinți după ce le-a spus că vrea să se mărite cu tot dinadinsul, împotriva voinței lor, a făcut tot posibilul să scape de mine. M-a dus mai întâi la o rudă îndepărtată, o femeie care nu putea face copii și a crezut că-și bucură bărbatul dacă aduce acasă unul, dar el n-a fost deloc bucuros când m-a văzut, așa că femeia m-a dat în grija statului.
Nu mi-a fost ușor, credeți-mă, să rezist vieții de la cămin. Am avut un mare avantaj însă, îmi mergea mintea și am devenit „prietena” celei mai bătăușe dintre colegele mele, căreia îi făceam lecțiile, îi suflam la teze, așa că notele ei au început să fie mai bune, iar ea a crescut în ochii profesorilor.

Mi-a fost de mare folos că eram pri-etena lui Georgi, primeam porții mai mari de mâncare, stăteam doar noi două într-o cameră, nimeni nu îndrăznea să se apropie de mine, să-mi facă rău. Poate n-o să vă vină să credeți, dar datorită mie Georgi a terminat liceul, a luat bacalaureatul și a intrat la facultate. împinsă de la spate de mine, Georgi a devenit mai ambițioasă și s-a pus cu burta pe carte. Georgi nu era proastă, era doar leneșă și se obișnuise să obțină tot ce-și dorea cu puterea pumnului, fără să facă nici cel mai mic efort. Am terminat și eu liceul și am intrat la facultate, iar pentru că aveam note mari, am obținut o bursă.

După ce a terminat facultatea, Georgi s-a întors în orășelul ei natal, mândră că va fi privită cu alți ochi, și a devenit profesoară la școala unde fusese umilită de multe ori în copilărie. Provenea dintr-o familie de alcoolici, tatăl ei a fost găsit într-o dimineață înghețat într-un șanț -de beat ce era n-a mai reușit să ajungă acasă -, iar mama ei a murit lovită de un tir, în timp ce traversa în miez de noapte strada, moartă de beată. Frații ei, buni și vitregi, au plecat fiecare încotro a văzut cu ochii și nu s-au mai întâlnit niciodată.

Mi-a fost foarte greu după plecarea ei, a trebuit să mă descurc singură și am fost obligată să-mi găsesc un acoperiș. Georgi aranjase înainte să plece cu gazda noastră să mă țină până termin facultatea, îi dăduse și ceva bani și rămăsese să trimită lunar prețul chiriei, dar femeia nu s-a ținut de cuvânt, iar eu n-am vrut s-o necăjesc pe Georgi și nu i-am spus că a trebuit să plec de acolo.

Din fericire, Georgi îmi trimitea lunar bani de chirie, așa că am reușit să găsesc o cămăruță cu acces la baie și bucătărie. Era o casă veche, plină de igrasie și friguroasă, dormeam de cele mai multe ori îmbrăcată, dar ce era să fac? Georgi îmi scria, îmi dădea telefon tot timpul și mă chema la ea.

La școala unde lucra, era un post liber și am putut fi din nou împreună. Mi-am dat seama că Georgi era dispusă să facă orice ca să mă ajute, dar știam foarte bine că, dacă voi fi eu acolo, ea nu-și va putea vedea de viață, așa că am tot lungit-o până când am primit invitația la nunta ei. M-am bucurat tare mult că prietena mea a găsit un om care a înțeles-o și o iubește așa cum este.

Georgi se schimbase mult, nu mai era fata băiețoasă de pe vremea căminului, dar uneori tot mai avea mici izbucniri, iar Ion reușea de fiecare dată s-o calmeze și s-o împace. Erau colegi la școală, le plăceau copiii și purtau amândoi în suflet amintirea unei copilării nefericite.

Mi-a plăcut mult Ion când l-am cunoscut. Era un munte de om, avea o palmă cât capul meu, dar era de o blândețe înduioșătoare. și o privea pe Georgi cu atâta dragoste, încât nu-ți venea a crede că poate exista atâta iubire într-un suflet de uriaș.

Nu au avut o nuntă mare. Rude nu aveau, așa că și-au invitat doar câțiva prieteni apropiați. Au fost mai întâi la primărie, iar apoi au avut și o scurtă cununie religioasă, își doreau amândoi ca Dumnezeu să le binecuvânteze dragostea măcar cu un copil. Georgi era cu adevărat frumoasă în rochia simplă de mireasă. Radia de fericire. Nași le-au fost directoarea școlii și soțul ei, de care prietena mea se legase mult de când fusese elevă acolo.

Am aflat mai târziu că doamna V. a fost singura profesoară care i-a luat apărarea lui Georgi, până să fie exmatriculată pentru purtare rea. Copiii de la cămin nu erau primiți cu bucurie la școală, iar colegii lor făceau tot posibilul să-i provoace la rele, să poată fi alungați. Lui Georgi îi purta sâmbetele toc-mai fiica primarului de atunci, așa că a zburat din școală de nu s-a văzut. Când s-a întors acolo, Georgi ținea morțiș să se răzbune pe Smaranda, fosta ei colegă.

Numai că soarta n-a fost prea generoasă cu fosta ei colegă, se măritase devreme, cu fiul unui apropiat al tatălui ei, care era un bețiv și un bătăuș. Viața o răzbunase pe Georgi și, în loc să mai vrea să se răzbune, o compătimea pe dușmanca ei. Cum vă spuneam, Georgi se schimbase mult. Copiii o iubeau și toți părinții își doreau să aibă odraslele la clasa ei. Prietena mea îmi spunea de multe ori că mie îmi datorează totul, că, dacă nu eram eu, cine știe ce s-ar fi ales de viața ei…

Georgi invitase la nuntă pe cineva special pentru mine, dar nu mi-a spus nimic. S-a temut să nu dau bir cu fugiții. Tudor era bun prieten cu Ion, era un bărbat de toată isprava, numai că n-a fost să fie atunci. Mie mi s-au oprit ochii asupra lui Marius, profesorul de sport de la școala lui Georgi, un bărbat frumușel, cu succes la femei și mare ștrengar, firește.

Degeaba a încercat Georgi să mă pună la adăpost, eu m-am îndrăgostit de Marius, care m-a convins să vin să predau și eu la școala lor. Marius era mare meșter la cuvinte, știa să sucească mințile unei femei, i se aprindeau călcâiele repede, dar se și plictisea la fel de repede de cuceririle lui. Tudor s-a dat deoparte dacă a văzut că n-am ochi pentru el și a plecat la muncă în străinătate. El și Ion cumpăraseră un teren și voiau să-și construiască fiecare o casă, să fie vecini. Ion fusese și el plecat la muncă, avea banii depuși la bancă, dar voia să-și aștepte prietenul, care nu-l putuse însoți atunci, pentru că avea mama grav bolnavă.

Oricât s-a luptat Georgi, peste mai puțin de o lună de la nunta ei, m-am mutat la Marius și, câteva luni, am fost fericită și iubită. Uneori, când îmi amintesc perioada aceea, îmi spun că poate a meritat suferința, ca să am parte de câteva luni de fericire.

Eram atât de îndrăgostită, încât eram convinsă că și Marius mă iubește. Părea să nu aibă ochi decât pentru mine. Mă dezmierda cum n-o mai făcuse nimeni până atunci. A avut tot timpul mare grijă să nu rămân însărcinată, pentru că el nu-și dorea copii, cel puțin nu atunci, voia să se mai bucure de viață, să trăiască din plin. In ziua în care i-am mărturisit, după ce m-am codit multă vreme, că aștept un copil, m-a străfulgerat cu privirea și mi-a spus cu răutate:

— Ai făcut-o înadins! Ai crezut că așa mă legi de tine! Ei bine, te-ai înșelat!

A doua zi, a dispărut din oraș și din viața mea pentru multă vreme. Am crezut că mor de durere. Am vrut să scap de copil, orice-ar fi. Doctorii mi-au spus că e prea târziu pentru avort, am vrut să mă duc la o babă care știa tot felul de leacuri, dar Georgi m-a implorat să n-o fac.

— Dă-mi mie copilul! îl creștem noi.

Am suferit cumplit de dorul lui Marius, iar după ce am născut, nici n-am vrut să văd copilul și am plecat la București. N-am vrut să știu nici măcar dacă e băiat sau fată. Când am ajuns la București, mi-am găsit de muncă, am închiriat o garsonieră și, după ce m-am mai liniștit puțin, am realizat că am procedat la fel ca părinții mei: m-am lepădat de copilul meu, pe care am ajuns să-l urăsc mai mult ca orice, deși nu era vina lui că venise pe lume.

De rușine, am întrerupt legătura cu Georgi. Ea însă nu s-a lăsat. A venit și m-a căutat. Nu știu cum, dar a reușit să dea de mine și mi-a pus în brațe o mulțime de fotografii cu fetița mea, Ilinca.

— O creștem ca și când ar fi copilul nostru, o iubim amândoi ca pe ochii din cap, dar să nu uiți însă că tu ești mama ei! Nu face ceva ce-ai ai să regreți mai târziu!

N-am avut însă puterea s-o ascult. îmi era și foarte rușine de mine. Georgi îmi trimitea filmulețe și poze cu Ilinca, iar după ce a început să vorbească, Ilinca îmi spunea câte ceva, gen: „Mami, te iubesc!”, „Mami, te aștept!”, „Mami, să știi că sunt foarte cuminte și-mi beau tot lăpticul și pap tot!”. Vorbe de copil, care-mi pârjoleau inima. întâmplător sau nu, Ilinca îmi semăna teribil, arăta exact ca mine când eram copil.

Am strâns din dinți, m-am împotrivit, dar când a început grădinița, m-am dus s-o văd. Mi-a sărit în brațe și nu s-a mai dezlipit de mine. Nu știu ce-i spusese Georgi, cum îi explicase absența mea, dar Ilinca nu părea supărată pe mine și era un copil fericit. Prietena mea și Ion o adorau și-i dăruiseră atâta dragoste, încât Ilinca nu s-a simțit abandonată de mămica ei.

M-am obișnuit încetul cu încetul s-o primesc în sufletul și în viața mea. Tudor se întorsese de pe meleaguri străine și muncea cu Ion la casele lor. Ilinca îl iubea și pe el, îl știa de mică, pentru că Tudor venea întotdeauna de sărbători la ei, încărcat cu daruri și povești pentru „fetița lui preferată”, cum îi spunea Ilincăi. Aș putea spune, fără să greșesc, că Tudor m-a învățat cum să mă port cu copilul meu, el o cunoștea foarte bine. Datorită Ilincăi ne-am apropiat și noi.

Când casele au fost gata, Tudor m-a întrebat dacă nu-l vreau de bărbat, iar eu, deși nu știam dacă-l iubesc sau doar îi sunt recunoscătoare, am spus „da”. Ilinca a fost domnișoară de onoare, iar nași ne-au fost Georgi și Ion.

Viața a mers înainte, mi-era drag să mă trezesc dimineața în brațele lui Tudor și să o văd pe Ilinca crescând. Georgi a rămas și ea însărcinată, în sfârșit, și a fost mare bucurie. Bieții mei prieteni nu mai sperau să devină părinți și le era tare greu fără Ilinca, deși o puteau vedea tot timpul. Georgi a născut gemeni, doi băieți: unul semăna cu ea, unul cu Ion. Nu cred să fi existat părinți mai buni ca ei.

În ziua în care Ilinca a început școala, eram cu toții adunați în curtea școlii. Georgi, care între timp ajunsese directoare, le-a spus câteva cuvinte copiilor, apoi i-a invitat să intre în clase. Deodată, am văzut un chip cunoscut. Era Marius. Când s-a apropiat de mine, Tudor, discret, s-a retras. Avea încredere în mine. Georgi s-a încruntat și a venit la noi.

— Ce cauți aici? l-a întrebat pe Marius.

— Am venit să-mi văd copilul, n-am voie? Nu trebuie să-și cunoască tatăl adevărat?

— Ai mare grijă, i-a spus Georgi printre dinți, nu te pune cu mine, nu mă stârni!

Marius a început să râdă.

— Ți-e ciudă că n-am avut ochi și pentru tine, nu-i așa? i-a răspuns el, răutăcios.

În clipa următoare, l-am văzut la pământ. Nimeni nu și-a dat seama ce s-a întâmplat. în afară de mine, firește, care o cunoșteam cel mai bine pe Georgi.

— Ce-ai pățit? Ai amețit? l-a întrebat Georgi, prefăcându-se îngrijorată.

Marius era năuc. A făcut stânga-mprejur și a dispărut. L-am mai văzut trecând pe la poarta noastră de câteva ori, dar Georgi era tot timpul la pândă. într-o zi, am văzut-o ieșind la poartă. A stat o vreme de vorbă cu el, i-a dat ceva, și din ziua aceea nu l-am mai văzut. Din fericire, Ilinca n-a apucat să prindă de veste. Nici în ziua de azi n-am avut curajul să-i vorbesc despre tatăl ei. Pentru ea, Tudor este cel mai bun tată din lume. în fiecare zi îi face un desen, pe care scrie întotdeauna același lucru „Cel mai bun tată din lume”.

M-a tulburat mult venirea lui Marius. Mi-am dat seama că nu-l uitasem. Abia când am rămas însărcinată cu copilul lui Tudor, am înțeles că pe soțul meu îl iubesc cu adevărat și că, datorită lui, sunt o mamă adevărată. Datorită lui și lui Georgi, firește. în ziua în care a venit pe lume Sonia, era un soare orbitor. Ilinca dormea lângă mine, cu mâna întinsă spre surioara ei.

Nu vă puteți imagina cât de mult se iubesc fetele mele. 0 vreme, Sonia nu mânca decât din mâna Ilincăi, o voia numai pe ea la baie și la culcare. Iar Ilinca uitase de joacă, de prieteni, cum venea de la școală o căuta pe surioara ei. în serile lungi de vară, nimic nu este mai plăcut decât să ne așezăm toți patru, noi părinții, în șezlonguri, și să ne privim copiii jucându-se.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.s