Moment emoționant. Un avion plin de români cântă împreună în drum spre Anglia. Mi-au dat lacrimile.

Spectacol total în timpul unui zbor spre Londra de la Satu Mare al companiei Wizz Air. Un cunoscut taragotist sătmărean a scos taragotul. Apoi, ajutat de un violonist, i-a făcut pe toți cei din avion să colinde.

Toată lumea a cântat la unison cu instrumentiștii. Spectacolul dat de aceștia s-a desfăsurat aproape pe toată durata zborului de la Satu Mare la Londra.

Când pleci din țara ta, n-ai cum să ocolești momentul când oricât de frumos, oricât de nou, oricât de magnific este unde ești, ți-e dor. Azi mi-e dor. Mi-e dor de România, mi-e dor de tata, mi-e dor de mama, mi-e dor de cățelul meu, mi-e dor de ora de acasă, mi-e dor de noapte și de stele, mi-e dor de străzi, de gustul laptelui de acasă, mi-e dor de bunica, de farfuriile ei. Mi-e dor de liliacul din fața geamului, de soba rece, de un covrig cu chișleag, mi-e dor de felul ploii de-a ploua acasă, mi-e dor de-un zumzet al unui radio românesc, de cărțile din bibliotecă, mi-e dor de toate cănile cu apă băute din fântână, mi-e dor de banii românești, mi-e dor de limba mea.
Mi-e dor de locul unde nu sunt român, ci sunt doar fata de pe bicicleta, fata cu o rochie, fata cu o carte și-un cățel. Mi-e dor de bucățica mea de pământ, acolo unde am crescut, unde m-am clădit, unde aparțin atâtor oameni și atâtor amintiri.

Când pleci, devii român. Și nu mi-e rușine să fiu român. Doar că mi-e greu să fiu… doar român. Atunci când pleci, o iei de la capăt. Devii doar un strain. Nu mai ești fiul, vecinul, prietenul, colegul, șeful, nepotul, cunoștiința sau fratele cuiva. Ești doar: românul. Străinul care a bătut peste 3.500 de km să trăiască un timp în altă țară.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata