Motorină și benzină de 1 leu. Șoferii au blocat mai multe benzinării, protestând față de prețul mare al carburanților

Protest din cauza prețului mare al combustibililor în mai multe benzinării din țară. Au participat șoferi care au băgat în rezervoare cantități infime de benzină sau motorină. Au blocat astfel pompele, iar cei care chiar voiau să alimenteze au avut de așteptat.

Sute de șoferi au protestat în mai multe orașe. Oamenii s-au organizat pe grupuri de Facebook, și-au dat întâlnire în benzinării, iar cei mai mulți dintre ei au alimentat doar de 1 leu.

În acest fel au blocat pompele, iar cei care chiar doreau să cumpere carburanți au avut de așteptat.

Reprezentanții unor benzinării au sunat la 112, dar echipajele de poliție nu au putut să intervină, din cauză că protestatarii nu făceau nimic ilegal.

Astfel de proteste au avut loc în Constanța, Botoșani și Târgu Jiu.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata