Nepotii, pilele si mediocrii. Nu sistemul, ci oamenii au ucis-o pe Alexandra si nimeni nu e la adapost
Din cand in cand, cate o mare tragedie zguduie Romania. Oamenii se declara socati, revolta clocoteste, se scriu editoriale, toata lumea stie ca e vorba de Coruptie, ca si cum coruptia ar fi o institutie despre care stii ca e rea, asa cum rau e Sistemul. De fapt, e vorba despre oameni, oamenii cu pile, cu unchi, membri in clanuri politice, fiicele si nepotii altora din sistem.
Mai intai a fost ucisa Larisa, iar politistii din Iasi au lasat cadavrul in subsolul blocului din Iasi, cateva saptamani, cat parintii innebuniti de groza au mers la vrajitoare, s-au amagit ca fata lor e in viata, pana cand au vazut in direct, de la balconul apartamentului, cum trupul fetitei e scos dintr-un container. Incompetenta de atunci a anchetatorilor a dus la sinuciderea unui suspect, despre care nu aveau nicio dovada ca ar fi implicat, si a tatalui Larisei. Astazi, criminalul e “reabilitat”, liber, a ispasit jumatate din pedeapsa.
Au fost atunci cateva demiteri, dupa care sistemul de nepotisme si imposturi s-a repliat. Si fiul cuiva a ajuns sef, nepotul altuia a intrat in sistem, ca doar asta e important, sa intri, apoi te descurci si acumulezi putere, nu-i asa?
Apoi a murit Aura Ion, asteptandu-si salvatorii.
Au fost cateva miscari in sistem, dar timpul a trecut si a venit randul altui absolvent de trei masterate in doi ani sa primeasca o functie, a carei greutate sa fie pe masura diplomelor. La inceput, lumea intelegea ca e un impostor, dar pe masura ce anii au trecut, erau tot mai putini aceia care s-ar fi rusinat de mediocritate.
64 de vieti au ars in Colectiv si pe paturile spitalelor romanesti.
A fost tragedia cea mare a Romaniei postdecembriste, cea care ne-a inspaimantat pe toti si ne-a durut visceral. Pentru o vreme, apoi am vazut ca trupul nostru e intreg si ne-am baricadat mai bine in casele noastre. In patriile din balcon.
Au fost cateva demiteri, a cazut un Guvern. Apoi sistemul s-a regrupat, directorii care nu au trecut concursurile organizate de ministrul tehnocrat Mircea Dumitru au fost readusi in functii, iar prim-ministru a fost numit Viorica Dancila.
Mediocritizarea Romaniei a fost astfel desavarsita, dar sa nu ne lasam privirea furata: Dancila ar fi inofensiva, daca institutiile nu ar fi infestate de impostura si prostie.
Apoi Alexandra a sunat de trei ori la 112.
A strigat ca e in pericol, a povestit cu un curaj nebun cum a fost legata cu sarma si violata, a dat detalii despre criminal si locul in care o tine si a cerut ajutor. A rezistat si a sperat ore in sir, ore in care vecinii au auzit-o strigand, dar a rezistat, pentru ca stia ca mai e putin si autoritatile o vor salva.
Pe ea autoritatile nu au salvat-o, dar se vor salva pe ele insele.
sursa:cezicelumea.ro
DISCLAIMER!! Acest site este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.