O gaina canta la pian o melodie patriotica

Animalele ne uimesc cu abilităţile lor şi cu capacitatea de a se adapta şi de a învăţa de la noi lucruri noi. Vedem în fiecare zi necuvântătoare capabile să facă ceea ce nu credeam că sunt în stare, dar, serios, o găină să cânte la pian?! E posibil aşa ceva?

Ei bine, se poate. Sunt oameni care nu pot cânta la acest instrument, dar o găină reuşeşte să interpreteze câteva note dintr-o melodie patriotică americană. Cu multă imaginaţie şi mai ales cu enorm de multă răbdare, cineva a reuşit să o înveţe să apese cu ciocul clapetele potrivite ale claviaturoi şi a înregistrat-o în timp ce pe fundal se aude melodia „America the Beautiful”.

Există, însă, cel puţin un „truc” în această înregistrare video: găina a fost dresată să se orienteze după luminile roşii care apar pe sub fiecare clapetă care trebuie apăsată.

DISCLAIMER!! Acest site este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata