O nouă ipoteză sugerează că omenirea a fost precedată de o civilizaţie industrială avansată în urmă cu sute de milioane de ani

Cum ar fi dacă ar fi existat pe Pământ cu zeci de milioane de ani în urmă o civilizaţie industrială, cu mult timp înainte de existenţa oamenilor.

Deşi pare un lucru absurd, această idee face parte din lucrarea ştiinţifică a lui Adam Frank, un astrofizician din cadrul Universităţii din Rochester, şi a lui Gavin Schmidt, director al NASA Goddard Institute for Space Studies.

Conform NewsWeek, lucrarea poartă denumirea de ”Ipoteza Siluriană” şi face referire la o rasă de reptile bipede din serialul SF ”Doctor Who” ce ar fi trăit pe Pământ cu sute de milioane de ani în urmă.

Înregistrările geologice scot la iveală o perioadă de schimbări dramatice, cunoscute ca Paleocene-Eocene Thermal Maximum (PETM).

Pentru a investiga această idee, cercetătorii şi-au propus să descopere ce feluri de dovezi pot exista pentru a demonstra că acest eveniment a fost cauzat de o societate industrială de acest fel.

În cadrul studiului, Frank şi Schimidt încearcă să descopere ce urme va lăsa civilizaţia umană şi cum vor putea cercetătorii din viitor să afle despre existenţa noastră. ”Aceste lucruri ne fac să ne punem întrebări despre trecut şi viitor, inclusiv privind modul în care o civilizaţie se dezvoltă şi se prăbuşeşte,” a declarat Frank. Astfel, cercetătorii au plecat de la premiza că o cultură industrială din trecutul geologic – o specie neumană – ar fi folosit aceleaşi abordări, iar cultura lor ar fi avut aceeaşi evoluţie.

Totuşi, o astfel de idee are implicaţii în înţelegerea modului în care căutăm viaţă extraterestră.

Cercetătorii au analizat amprentele geologice din Antropocen. Deşi Antropocenul nu a fost clasificat momentan ca fiind o eră geologică diferită, este clar că oamenii au un impact asupra aspectelor geologice ce sunt create în prezent.

”Suntem o forţă geofizică, iar prezenţa noastră va fi regăsită în izotopii de carbon, oxigen şi nitrogen,” a declarat Schmidt.

Schmidt consideră că există o ”posibilitate” ca o civilizaţie avansată să fi precedat umanitatea. ”Urmele acestora au fost estompate, iar singurele dovezi s-ar putea afla în perturbările subtile ale geochimiei. De asemenea, fosilizarea este extrem de rară şi are loc în mod parţial, aşadar dovezile ar fi putut fi distruse complet,” a declarat Schmidt.

Adam Frank, de la Universitatea din Rochester, a precizat că „dacă o activitate industrială a unei specii ar fi fost de scurtă durată, este posibil să nu poată fi uşor detectată”. De asemenea, Frank a precizat şi că „este nevoie de noi metode pentru a găsi dovezi în sedimentele de atunci. Altfel spus, dacă nu o cauţi, este posibil să nu găseşti urme ale unei civilizaţii vechi”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata