O populaţie de până la un milion de oameni a stat departe de restul civilizaţiei într-o zonă din Amazon care se credea până acum complet nelocuită

Pădurea Amazonului, un loc de mituri şi mistere, îşi confirmă din nou notorietatea prin descoperirea urmelor existenţei unui popor neştiut până acum.

Un nou studiu scoate la iveală că părţi neexplorate din Amazon despre care se credea că sunt nelocuite înainte de ajungerea lui Columb pot fi de fapt zona de baştină a unei populaţii de un milion de oameni, întinsă pe aproximativ 1.800 de kilometri pătraţi, scrie Science Alert.

Ipoteza a fost emisă de arheologii de la Universitatea Exeter din Marea Britanie, în urma analizării imaginilor din satelit ale Bazinului Tapajos din Brazilia, descoperind 81 de noi situri arheologice care au în total 104 terasamente realizate din pământ. Acestea, care iau formele unor geoglife, au mai fost descoperite şi în alte cercetări în Amazon.

În cadrul noii investigaţii, cercetătorii au găsit dovezi ale aşezărilor fortificate, cu dimensiuni minime de 30 de metri şi maxime de 400, ce datează din 1250 – 1500 e.n. Studiile de teren la 24 de situri au scos la iveală piese de ceramică, topoare din piatră, sol fertilizat şi urme ale animalelor domestice, dovadă că populaţiile se aflau deja în era agriculturii.

„Există o neînţelegere că Amazonul este o zonă neatinsă, eventual casa comunităţilor nomade”, a precizat Gregorio de Souza, unul dintre membrii echipei de cercetare. ”Acesta nu este cazul. Am găsit că unele populaţii care sunt departe de râurile majore sunt mai mari decât se credea anterior, iar aceştia aveau un impact asupra mediului pe care îl putem observa şi astăzi”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata