Oficial cel mai ozonat aer din România se află într-o superbă stațiune din Transilvania
Viitoarea staţiune turistică de interes local Colibiţa, situată la poalele Munţilor Călimani, în judeţul Bistriţa-Năsăud, se poate , potrivit rezultatelor unui studiu comandat de Consiliul Judeţean – transmite AGERPRES.
Preşedintele CJ Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, a declarat marţi, cu ocazia unei vizite de lucru în localitatea Colibiţa, că rezultatele primite, la sfârşitul anului trecut, de la o firmă de specialitate au indicat o valoare a concentraţiei maxime de ozon măsurate în regiune de 90 micrograme pe metru cub, în timp ce valoarea medie în România este de 72,6 micrograme.
Potrivit lui Moldovan, o concentraţie asemănătoare de ozon în aer şi un aer la fel de pur se mai găsesc doar în staţiunea Soveja, din judeţul Vrancea, iar cotele sunt asemănătoare cu cele din zonele de creastă ale Munţilor Alpi, în timp ce altitudinea de la Colibiţa este de 900 metri.
„La începuturile Universităţii de Medicină şi Farmacie din Cluj, aici (la Colibiţa – n.r.) exista un sanatoriu în care erau trataţi oamenii care aveau probleme psihice. Aerul de aici ajută foarte mult la recuperare şi, de asemenea, este foarte bun pentru sportivi, pentru pregătirea fizică”, a declarat Radu Moldovan.
Preşedintele CJ Bistriţa-Năsăud a participat, marţi, la recepţia lucrărilor de modernizare a clădirii în care vor funcţiona, începând cu acest an, un punct de prim ajutor, un punct farmaceutic şi serviciul Salvamont – toate investiţii necesare pentru ca localitatea Colibiţa să poată fi acreditată ca staţiune turistică de interes local.
Radu Moldovan spune că documentaţia de acreditare este în curs de aprobare, fiind aşteptată în acest sens convocarea primei şedinţe din acest an a comisiei de specialitate din cadrul Autorităţii Naţionale de Turism.
Colibiţa este situată în imediata apropiere a unui lac de acumulare ce îi poartă numele, în jurul căruia s-au construit în ultimii 30 de ani peste 300 de case de vacanţă şi de pensiuni turistice, scrie voceatransilvaniei.ro.