Papa sărută fetiţa bolnavă pe creştet
Două familii americane pot fi extrem de recunoscătoare după întâlnirea cu Papa Francisc, eveniment care a produs un adevărat miracol în viaţa copiilor lor.
Suveranul Pontif le-a sărutat copiii pe creştet şi în urma acestui gest minunat problemele de sănătate ale copiilor s-au diminuat simţitor.
Joe şi Kristen Masciantonio din Philadelphia se gândeau că ar putea fi ultima lor vacanţă alături de fiica lor, Gianna. Întâlnirea pasageră cu Papa Francisc în timpul vizitei pe care Sanctitatea Sa a făcut-o în Statele Unite avea să le schimbe complet viaţa.
Gianna, avea puţin peste un an când i-a fost descoperită o tumoare inoperabilă pe creier. În ziua în care Papa a venit să vorbească mulţimii la Independence Hall, un prieten de familie i-a invitat pe cei din familia Masciantonios să o aducă şi pe fetiţa lor. Papa Francisc a sărutat-o pe cap pe micuţă, aproape de locul unde era tumoarea.
Ulterior doctorii au constatat în urma unui RMN că tumoarea a devenit aproape invizibilă. Joe Masciantonio, tatăl fetiţei, este convins că acest lucru poate fi un miracol, însă răspunzător nu este neapărat Papa, ci însuşi Dumnezeu.
„Avem o credinţă foarte profundă, dar Papa nu face minuni, Dumnezeu face minuni. Părintele este un mesager spiritual pentru fiecare dintre noi “, a declarat el în cadrul unui interviu.
Pentru familia Masciantonio, minunile sunt oamenii pe care Dumnezeu i-a împuternicit cu menirea de a face bine. Dar au existat însă şi o serie de coincidenţe. Fiica lor se numeşte Gianna Molla, după numele unui medic italian care a promovat un tratament revoluţionar pentru cancer.
Credeţi că Dumnezeu a înfăptuit un miracol pentru micuţa Gianna prin intermediul Papei Francisc? Familia crede cu tărie acest lucru! În orice caz, este minunat faptul că tumoarea fetiţei s-a diminuat semnificativ şi îi dorim însănătoşire grabnică. Distribuiţi acest lucru dacă credeţi în minuni!