Pastă de dinți 100% ecologică, inventată de români
Mentă, busuioc, levănțică, scorțișoară, coajă albă de ou, orez și spirulină, conține pasta de dinți românească 100% ecologică. A fost inventată de un grup de cercetători din Iași, iar la Salonul de Inventică de la Varșovia și la Salonul de la Sevastopol a fost una dintre cele mai mari atracții.
Pasta de dinți ecologică urmează să participe și la saloane de invenții din Croația, Republica Moldova și Taiwan în următoare perioadă, iar inventatori speră să dea lovitura pe piață.
La salonul din Ucraina a câștigat locul 1, la Varșovia a primit două medalii de argint și bronz, iar delegația României a primit medalia Marie Curie pentru invenții în domeniul chimiei, potrivit Știrile TVR.
„Lucrăm la mai multe reţete în momentul de faţă. Se doreşte o optimizare. Apoi, în funcţie de rezultate, vrem să ieşim şi pe piaţă, pentru că sunt foarte căutate aceste produse bio. Testele de laborator arată rezultate foarte bune, comparând cu alte produse similare”, a declarat Andrei Victor Sandu, preşedintele Forumului Inventatorilor din România.
România a fost reprezentată la salonul din Varşovia de inventatori de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” şi Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi.
Articol relatat de portalul greatnews.ro