Pedeapsa cea mai grava pe care o poate primi clericul este caterisirea. Prin caterisire intelegem pierderea dreptului de a invata, sfinti si pastori.
Trebuie stiut ca o persoana poate sa ocupe o pozitie de slujitor bisericesc prin doua acte: o Taina, Hirotonia, prin care i se da persoanei respective harul pentru treapta in care este hirotonit si un act juridic. Daca ne intrebam de ce si de un act juridic, raspunsul e simplu. Prin acest act se acorda indreptatirea exercitarii puterii bisericesti, intr-o anumita unitate teritoriala. Daca cineva are numai hirotonia, el poate savarsi in mod valid lucrurile care revin treptei lui ierarhice, insa, aceste lucrari sunt ilegale pentru ca nu are autorizatie legala de a le face.
S-a spus ca atunci cand o persoana este indepartata din cler, vorbim doar de un act juridic. Iar caterisirea fiind un act juridic, ea nu va putea sa anuleze decat ceea ce s-a acordat tot printr-un act juridic. Astfel, s-a ajuns sa se afirme ca prin caterisire nu se pierde harul primit prin hirotonie. Atunci cand se spune in canoane ca cei caterisiti sunt „cazuti din har”, s-a oferit explicatia ca trebuie interpretate ca oprire de a mai lucra ca organe calificate ale harului, ca ridicare a dreptului de a mai indeplini functii preotesti, nu ca pierdere a capabilitatii harice.
Insa, este foarte important sa vedem motivul pentru care s-a facut caterisirea. Daca ea este facuta pe motiv de erezie, cel caterisit pierde si capabilitatea harica. Caci cel ce a pierdut credinta adevarata, a pierdut si baza succesiunii apostolice. Cel eretic nu mai face parte din Biserica. Asadar, capabilitatea harica se pastreaza la cei caterisiti numai atunci cand ei n-au fost si exclusi din Biserica.
Sentina de caterisire a unui preot sau diacon trebuie data de un sinod local. In cazul in care fapta clericului este foarte clara, el poate fi caterisit doar de episcopul sau.
