Priviţi ce face această pasăre de fiecare dată când bebe vrea să adoarmă…Adorabil!

Bebeluşii adorm mult mai repede dacă li se cântă un cântec de leagăn, iar acest lucru intră de obicei în atribuţiile părinţilor. Pot exista însă şi excepţii şi după cum vedem părinţii băieţelului din imagini au un rival redutabil.

Acest papagal adorabil îşi ia în serios rolul de dădacă şi nici mai mult nici mai puţin îi cântă bebeluşului de numai două luni înainte de culcare. Înaripatul încearcă prin trilurile lui vesele să-i ofere copilului câteva momente de relaxare şi bună dispoziţie înaintea unui somn odihnitor.

Este uimitor cu câtă dezinvoltură acest papagal îi cântă bebeluşului care îl soarbe din priviri. Fără îndoială că micuţului îi place ceea ce aude şi poate tocmai de aceea îl priveşte cu atâta atenţie. Inocenţa puiului de om şi drăgălăşenia papagalului compun un tablou foarte frumos şi emoţionant. Papagalul, care este se pare pasărea de companie a familiei, a învăţat că poate fi de folos atunci când părinţii acestui bebeluş sunt prea ocupaţi.

Reprezentaţia muzicală a papagalului ar aduce un plus de optimism oricui, dar mai ales acestui bebeluş simpatic. Pasărea dovedeşte un talent remarcabil în ceea ce priveşte „fluieratul” unui refren. Urmăriţi-l şi vă va binedispune instantaneu.

Autor text: LiveBiz.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata