Războiul din familia Mădălinei Manole nu s-a stins nici la nouă ani de la moartea artistei. Petru Mircea refuză și acum să le permită apropierea de copil. Reacția lui Petru când s-a intersectat la cimitir cu rudele artistei. Era și băiatul cu el
Războiul din familia Mădălinei Manole nu s-a stins nici la nouă ani de la moartea artistei. Petru Mircea, văduvul cântăreței, și-a crescut fiul departe de bunicii materni și refuză și acum să le permită apropierea de copil.
Ruptura dintre Petru Mircea și rudele Mădălinei s-a produs imediat după sinuciderea ei, în iulie 2010. Atunci, mama și tatăl cântăreței și-au acuzat ginerele că le-a împins fiica la moarte, că din cauza lui ar fi ales artista să-și curme zilele. În replică, bărbatul a rupt legăturile cu ei și a împiedicat orice întâlnire, fie și accidentală, cu nepotul lor, fiul Mădălinei, care la moartea ei avea 1 an.
Și în prezent respectă același tipar. Petru Mircea junior are acum 10 ani, dar nu și-a cunoscut bunicii, nici unchiul. Între timp, mama Mădălinei a murit (în 2017), dar războiul nu s-a sfârșit. Tatăl și fratele Mădălinei tot n-au acces la nepot. Petru Mircea face tot ce-i stă în putință pentru a-i evita.
Chiar și la cimitir, la mormântul vedetei, unde merge des, însoțit de fiul lui, ca să așeze un buchet de flori și să aprindă o lumânare, merge la ore foarte matinale, imediat după deschidere, ca să nu dea nas în nas cu rudele nedorite. ”Nu vrea să se întâlnească cu nimeni la cimitir când e cu fiul său. S-a jurat că va face tot posibilul ca băiatul să nu intre în contact cu rudele Mădălinei.
Citeste continuarea AICI