Seful Casei de Pensii a facut anuntul: Cati bani vor primi in plus pensionarii dupa recalcularea pensiilor
Seful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a anuntat ce bani vor primi pensionarii in plus dupa recalcularea pensiilor si care este formula de calcul a pensiei.
„Aici este un birou special amenajat pentru colegii care lucreaza numai la evaluarea acestor dosare de pensii aflate in plata. Suntem la Sectorul 4 si in momentul de fata ne apropiem la aproape 50% de dosare evaluate, aici in Sectorul 4.
La nivel national am trecut de 2 milioane de dosare evaluate. Suntem in grafic, avem un ordin de ministru care spune ca pana la sfarsitul acestui an trebuie sa incheiem evaluarea acestor dosare.
Urmarim doua lucruri principale. Practic, trebuie sa digitalizam toate aceste dosare si trebuie sa picam pe acelasi punctaj pe care respectivul le-a avut cand a iesit la pensie”, a spus Daniel Baciu.
Cum se calculeaza pensia
Daniel Baciu a explicat cum se calculeaza pensiile romanilor, dand drept exemplu cazul unui roman ce a avut un stagiu de cotizare de 38 de ani.
„Pensiile se calculeaza pe contributivitate. Deci conteaza ce salarii a avut de-a lungul intregii activitati. Toti am trecut printr-o cariera profesionala, la inceput am avut salarii mai mici, de debutant, dupa aceea salariile cresc proportional in functie de modul cum reusim sa avansam in cariera.
Se calculeaza acest punctaj mediu anual, se face o medie a tuturor veniturilor, nu se iau in calcul ultimele venituri
Mai exact, orice pensionar cand a iesit la pensie are o decizie de iesire la pensie. Ne uitam, in principal, la stagiul de cotizare realizat, care are doua componente: stagii contributive si stagii necotributive. Al doilea paramentu pe care il urmarim este numarul total de puncte. Acest domn a realizat un stagiu 38 de ani o luna si 20 de zile si are un total de puncte 23,1875.
Este un stagiu de 22 de ani realizat in grupa a doua de munca (n.r tricotaj) la care se adauga un spor anual, astfel incat cu cei 5 ani de conditii normale realizare ajunge la acest stagiu de 38 de ani.
In momentul de fata el are un punctaj mediu de 0.8164 pe care il inmultim cu valoarea actuala a punctului de pensie care este de 1586 de lei si veti obtine pensia actuala in plata.(…)
Datele sunt luate din aplicatia informatica si atunci cand ele nu corespund colegii mei intra pe dosar sa-l revizuiasca. Este un proces premergator recalcularii acestor dosare.Pensiile se calculeaza pe contributivitate. Deci conteaza ce salarii a avut de-a lungul intregii activitati.
Toti am trecut printr-o cariera profesionala. La inceput am avut salarii mai mici, de debutant. Dupa aceea salariile cresc proportional in functie cu modul in care avansam in cariera.
Cand se calculeaza acest punctaj mediu anual se face o medie a tuturor veniturilor”, a mai spus Daniel Baciu la Antena 3.