Soferi beti manga care s-au dat in spectacol in fata politistilor:)))

Alcoolul este unul dintre factorii care determină cele mai multe accidente rutiere şi în România. Până la o anumită limită, alcoolemia este sancţionată doar contravenţional, dar la o valoare mai mare devine pentru şofer şi o problemă penală. Valoarea alcoolemiei este dată de cantitatea de alcool pur consumată, în grame, înmulţită cu 0,8 (densitatea alcoolului), totul împărţit la greutatea corporală a celui care a băut.

Codul Rutier prevede că, dacă un şofer se află la volan sub influenţa băuturilor alcoolice cu o îmbibaţie alcoolică mai mică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a V-a de sancţiuni (21 la 50 puncte-amendă) şi cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 180 de zile”.

În cazul în care îmbibaţia alcoolică este egală sau peste 0,40 g/l alcool pur în aerul expirat (minim 0,80 g/l alcool pur în sânge), fapta constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă penală. În această situaţie şoferul este condus obligatoriu la un spital unde îi sunt recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Doar rezultatul oficial al analizei de sânge realizat la o unitate medicală este probă de incriminare penală în instanţa de judecată.

Cantitatea de alcool ce poate fi consumată pentru a nu intra în sfera ”penalului” se poate calcula relativ simplu de fiecare consumator. Pe fiecare sticlă de băutură alcoolică este înscrisă cantitatea de alcool pur la sută de mililitri, în cazul berii această fiind, în medie, de 5 grame/100 ml. Astfel, consumul unui litru de bere este echivalent cu ingerarea a 50 grame alcool pur. Această valoare înmulţită cu coeficientul de 0,8, iar rezultatul împărţit la 70 (kg), da că rezultat o alcoolemie de 0,57 grame la mie. Această este însă valoarea maximă a alcoolemiei care poate fi atinsă la un moment dat după ce am băut patru beri a 500 de ml. Când se atinge însă această valoare, este mai greu de stabilit.

Specialiştii mai spun că, la persoanele care beau pe stomacul gol, valoarea maximă a alcoolemiei se atinge în 20-30 de minute, deoarece metabolismul este mai rapid şi alcoolul ajunge mai repede în sânge. În schimb, cei care au băut dar au şi mâncat vor avea surpriză să înverzească fiolă cel mai puternic la 1,5 – 2 ore după ce au băut, deoarece abia atunci ating alcoolemia maximă. Indiferent de felul băuturii consumate, de starea de oboseală a subiectului sau dacă acesta a mâncat înainte sau nu, eliminarea alcoolului din organism se face cu 0,15 grame la mie pe oră. Singurul factor care poate grăbi oarecum eliminarea este exerciţiul fizic intens, dar şi aşa viteză de eliminare nu poate fi mai mare de 0,20 grame la mie pe oră (cu 30% mai repede).

Legiştii spun că, în momentul în care un şofer este prins băut la volan, se impune că probele biologice să fie recoltate în maxim 30 de minute şi repetarea lor după alte 30, maxim 60 minute, pentru a vedea dacă organismul acestuia era în fază de asimilare, ori în fază de eliminare a alcoolului. În acest fel se poate face un calcul retroactiv prin care se stabileşte valoarea alcoolemiei în momentul producerii faptei. De asemenea, şoferii trebuie să aibă şi o altă grijă înainte de a urca la volan pentru că, cel puţin teoretic, se pot alege cu amendă chiar dacă nu au pus pic de băutură în gură. Aparatele performanţe de depistare a alcoolemiei, intrate nu demult în dotarea Poliţiei Rutiere, pot pune în evidenţa concentraţii cuprinse între 0,05 şi 0,08 grame la mie alcool în sânge, concentraţii care, spun legiştii, pot fi determinate chiar şi de consumul unor conserve pe bază de oţet.

Citeste mai mult: adev.ro/pbbvyf

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata