„Tata i-a spus mamei ca A CUNOSCUT o alta femeie si ca o sa DIVORȚEZE pentru a trai cu ea. A doua zi si-a luat lucrurile si A PLECAT. Singurul gand al mamei mele a fost sa se RĂZBUNE. Nimic nu a impresionat-o, nici faptul ca femeia pentru care a fost parasita, putea MURI oricand. Ceea ce s-a si intamplat. Intr-o zi…”

Știți că se spune că de ce ți-e frică nu scapi? Acum sunt convinsă că dacă trăiești permanent cu gândul ăsta, până la urmă ți se și întâmplă. De exemplu, mie, una, mi-a fost frică să nu ajung ca mama, să fiu părăsită de bărbatul iubit. Ce credeți că mi s-a întâmplat? Exact! Am fost părăsită. Când? în ziua aniversării noastre.

Tocmai ce împlinisem 18 ani când s-a schimbat totul în familia noastră. M-am mirat, pentru că, până atunci, părinții mei s-au iubit ca nimeni alții, s-au respectat și au făcut totul împreună. Numai că viața ne oferă cele mai neașteptate surprize, nu-i așa? Într-o bună zi, tata a venit acasă și i-a dezvăluit mamei adevărul, așa cum îi promisese cu ani în urmă, când și-au mărturisit unul altuia dragostea.

— Am cunoscut o femeie de care m-am îndrăgostit. Nu am crezut că mi se poate întâmpla așa ceva, dar uite că s-a întâmplat. Vreau să ne despărțim și să trăiesc cu ea. știu că te rănesc, îmi pare rău, dar am preferat să-ți spun adevărul decât să trăim în minciună și să te înșel.

L-am auzit pe tata spunând toate astea. Părinții mei stăteau, ca în fiecare seară, la o țigară pe balcon, iar eu nu adormisem și aveam fereastra deschisă.

— Dorule, cum poți să-mi faci una ca asta, după atâția ani? Pe mine cui mă lași? La Mădălina noastră nu te-ai gândit?

— M-am gândit la toate. Tu ești încă o femeie atrăgătoare, sunt sigur că ai să găsești bărbatul pe care îl meriți, iar Mădălina e mare, se va îndrăgosti, va avea viața ei. Sonia e bolnavă, e singură și are nevoie de mine.

A doua zi, tata și-a luat câteva lucruri și a plecat. Iar mama a devenit furibundă. Singurul ei gând era să se răzbune. S-a pretat la cele mai josnice lucruri și, din cauza asta, am început să mă înstrăinez de ea. Îl urmărea pe tata, a aflat unde locuiește, cine este femeia de care s-a îndrăgostit, a reușit să facă rost de numărul ei de telefon și îi suna întruna, chiar și în miez de noapte, îi blestema, le spunea lucruri oribile.

E adevărat că gestul tatei m-a durut și l-am urât o vreme pentru că așa, din senin, ne-a părăsit, dar după ce am cunoscut-o pe femeia aceea, pentru că tata a ținut morțiș s-o cunosc, i-am dat dreptate. Era o ființă cu totul deosebită, părea un înger rătăcit din greșeală pe Pământ. și, în plus, era singură, nu avea familie, niciun ajutor și era foarte bolnavă. Tata a cunoscut-o întâmplător în metrou, își dusese mașina la revizie, când bietei femei i s-a făcut rău când se întorcea de la o ședință de chimioterapie, iar el i-a sărit în ajutor și a dus-o până acasă. Sonia locuia într-o garsonieră modestă, era învățătoare. El s-a oferit s-o ducă cu mașina la celelalte ședințe de chimioterapie. La început, l-a refuzat, dar, la insistențele tatei, a acceptat. și așa, tata s-a îndrăgostit de Sonia.

Soniei îi căzuse părul, dar nu purta perucă. Le-a spus elevilor ei că s-a tuns ca să i se îndesească părul, iar unii dintre copii le-au cerut părinților să-i tundă și pe ei. Elevii o adorau, cum e lesne de înțeles. In fiecare duminică, elevii clasei ei erau acasă la ea, la o prăjitură bună, iar când era vreme frumoasă, se plimbau și se jucau în parcul de vizavi de blocul ei.

Chiar dacă se simțea rău, Sonia nu a contramandat nicio întâlnire. Iar părinții elevilor ei au încercat s-o ajute cât le permitea ea. Câteva mame au făcut ele prăjituri, când ea nu a avut putere s-o facă și au alergat în locul ei cu copiii prin parc. Ce să vă mai spun, când o cunoșteai mai bine, era imposibil să n-o îndrăgești pe Sonia. Părea că s-a născut să le aducă bucurie celorlalți.

Sufletul mamei părea însă împietrit. A făcut tot posibilul să-i facă rău bietei femei. Nimic n-a impresionat-o, nici măcar gândul că Sonia putea muri oricând. Mama s-a dus și a stat de vorbă cu directoarea școlii unde preda Sonia, i s-a plâns că i-a furat bărbatul și i-a cerut să ia măsuri. A amenințat-o pe directoare că se adresează Ministerului Educației, pentru că are cunoștințe, și trimite o echipă de inspectori pe capul ei, că o să aibă grijă să fie schimbată din funcție.

Dacă nu interveneau părinții, Sonia ar fi fost dată afară. Dacă a văzut că varianta asta n-a funcționat, mama s-a aliat cu niște vecine ale Soniei, niște mahalagioaice, care s-au dus și s-au plâns la secția de poliție că Sonia găzduiește un om însurat și nu l-a declarat la întreținere.

Nici măcar nu s-au gândit să se informeze înainte de a face reclamație. Sonia îl anunțase pe administrator și făcuse cerere să plătească întreținere pentru două persoane. Câte n-a făcut mama! Când a văzut că nimic nu-i reușește, s-a gândit s-o omoare, să dea cu mașina peste ea.

— Mamă, vino-ți în fire! ți-ai pierdut mințile? Crezi că așa o să-l întorci pe tata la tine? Crezi că te-ar mai putea iubi? De ce nu încerci să-ți vezi de viață? Ai o mulțime de prieteni, pleacă și vizitează locuri frumoase, trăiește! Ai încă viața înainte.

— Ce te amesteci tu în viața mea? După ce că te-ai aliat cu taică-tău împotriva mea, mai îndrăznești și să deschizi gura cu obrăznicie! Cum poți să-i calci pragul femeii ăleia?

— Sonia n-are nicio vină, să știi. A încercat să-l țină pe tata departe, dar el a insistat. Ești o femeie frumoasă, sexy, sunt bărbați destui, numai să vrei să-i vezi… Nu mă aduce în stare să plec! Nu te purta ca o femeie dintr-un fund de sat, care visează să-și înjunghie rivala ca pe un porc. Nu e demn de tine! Nu mă îndepărta și pe mine!

— Adică ce vrei să spui? Că eu sunt de vină?

— Poate că ai și tu partea ta de vină. și chiar dacă nu ai avea nicio vină, nu poți sili un om să stea lângă tine dacă nu te mai vrea.

Din fericire, un fost asociat al tatei, care o plăcea de mult pe mama, a prins de veste că e disponibilă și a început să-i dea atenție. După un timp, au început să iasă împreună, iar ura mamei s-a mai potolit și, încetul cu încetul, s-a stins de tot. În ziua în care mama s-a recăsătorit, tata o con-ducea pe Sonia pe ultimul drum.

Bietul tata a suferit cumplit și s-a decis să plece în străinătate. Nu suporta gândul să stea în garsoniera Soniei și nici să vadă locurile și oamenii de până atunci. A reușit în cele din urmă să-și găsească de lucru în Canada și m-a întrebat dacă nu vreau să vin și eu. Mama era mai bine ca oricând, părea chiar fericită, așa că, știind c-o las pe mâini bune, pentru că Ștefan o adoră, mi-am făcut bocceaua și am plecat la tata.

Trebuie să recunosc că nu m-am adaptat foarte ușor la traiul de acolo, asta și pentru că franceza și engleza mea cam lăsau de dorit. Tata m-a înscris la cursuri, am reușit să-mi iau și carnet de conducere, iar după un timp, a aranjat să fiu angajată la firma unde lucra el. Firma era condusă de un român care, ce întâmplare!, fusese coleg de liceu cu tata, dar era cu doi ani mai mare decât el. Deveniseră buni prieteni și foarte des ne invita la el, la masă. Acolo l-am cunoscut pe unul dintre fiii lui -amândoi își făceau studiile în Statele Unite – care era în vacanță și venise să-și vadă părinții.

Eu și Filip ne-am împrietenit imediat și am constatat că semănăm foarte bine, ne dorim aceleași lucruri în viață. Singurul obstacol în calea relației noastre era distanța. Filip studia la Manhattan College, iar noi locuiam la Montreal. Am încercat amândoi toate mijloacele de transport: autobuzul, mași-na, trenul și avionul, dar oricum drumul nu dura mai puțin de 7 ore, iar călătorind cel mai adesea noaptea, ajungeam la destinație morți de oboseală și nu ne mai puteam bucura de cele câteva ore pe care le petreceam împreună.

Filip mi-a propus de mai multe ori să mă mut eu la New York, iar tata nu s-a opus, ba chiar s-ar fi bucurat să-mi continui și eu

studiile. Am stat o vreme pe gânduri și mi-am dat seama că, dacă nu vreau să-l pierd pe Filip, cel mai bine ar fi să-mi iau inima în dinți și să încerc marea cu degetul. Mi-era teamă că-mi va fi greu, că vor fi multe lucruri pe care va trebui să le tolerăm unul la altul, căci nu e ușor să trăiești împreună cu un om pe care abia îl cunoști. și eu aveam tabieturile mele, era lesne de înțeles că și Filip le avea pe ale lui.

Firește că, fiind un băiat drăguț, nu dusese lipsă de admiratoare, care știam că nu se vor da bătute și nu vor renunța la el cu una, cu două. Erau multe necunoscute, era posibil ca și pe el să-l deranjeze unele dintre apucăturile mele, ca de pildă faptul că-mi plăcea să dorm de-a curmezișul patului și învelită până peste cap cu pilota. Sau faptul că obișnuiam să stau nejustificat de mult în baie dimineața… Câte și mai câte. Tata m-a ajutat însă să iau taurul de coarne și să-mi fac curaj.

— Nu trebuie să fie bărbatul vieții tale! Nu e obligatoriu să rămâneți împreună. Vedeți cum merg lucrurile, iar dacă relația scârțâie și nu vă puteți obișnui… camera ta și eu te așteptăm.

M-a condus la autobuzul de noapte, m-a îmbrățișat și ne-am despărțit. îmi pregătisem multă muzică să ascult pe drum, dar, spre sur-prinderea mea, poate din cauza emoțiilor, am adormit. Am ajuns la New York dimineața, oarecum odihnită, așa că am putut umbla prin magazine cu Filip, ca să ne completăm „trusoul”.

Filip era vesel, își pusese la bătaie o parte din economii, pentru că voia ca eu să mă simt ca acasă. îmi făcuse loc în dulapuri, golise sertare, aveam locul meu în dulăpiorul din baie. Am făcut însă de la bun început o prostie… sau poate nu, cert e că, gândindu-mă la povestea părinților mei, i-am pus o condiție.

— Vreau să te rog un lucru, de fapt… e mai mult decât o rugăminte: să nu existe minciuni între noi! Oricât de greu ar fi de suportat adevărul, prefer să-l știu!

Filip m-a privit câteva clipe și m-a luat în brațe:

— Fie cum spui tu!

Filip se trezea în fiecare dimineață devreme, alerga prin campus, făcea un duș și pregătea micul dejun. Ca atare, prima problemă s-a rezolvat de la sine. Când mă trezeam eu, baia era liberă și nu-l deranjam pe Filip, oricât de mult zăboveam acolo. Mi-am dat seama că Filip se consultase cu tata, pentru că știa cam ce-mi place să mănânc. Burdușise frigiderul cu iaurturile mele preferate, cu multe legume de tot felul. Pe balcon era un coș plin cu fructe și în fiecare dimineață era nelipsit sucul proaspăt, care avea altă culoare în fiecare zi. Datorită lui am descoperit o mulțime de condimente și m-am obișnuit să mănânc preparate din toate colțurile lumii.

I-am cunoscut prietenii, mergeam împreună la concerte, la teatru, la filme, făceam mult sport și, din când în când, dădeam o fugă la Montreal, să-i vedem pe tata și pe părinții lui. Cu mama vorbeam pe Skype, așa l-a cunoscut și ea pe Filip. Trebuie să recunosc că am fost încântată când mi-a spus că l-a plăcut. Am invitat-o să vină în vizită, dar o speria gândul unui zbor atât de lung cu avionul. I-am promis că, într-una din vacanțe, ne vom duce noi în România. M-am bucurat că mama se împrietenise cu copiii lui Ștefan și chiar și cu fosta lui soție. Părea cu totul alt om.

M-am obișnuit treptat și cu telefoanele pe care le primea Filip la tot felul de ore, unele foarte nepotrivite, de la „fostele” lui, care îl invitau să petreacă timp împreună. Firește că nu toată lumea știa că Filip era de-acum luat, așa că fetele își încercau norocul. Unora Filip nici măcar nu le răspundea, iar altora le-a spus de la obraz că nu mai e singur, dar ele nu s-au descurajat.

— Dacă te deranjează, pot posta pe Facebook o fotografie cu noi doi, așa toată lumea va ști că nu mai sunt „single”.

— Nu, n-are rost, probabil că vor renunța în cele din urmă.

Ce-i drept, și mie îmi trimiteau mesaje mulți prieteni din România, chiar și din Montreal, și îmi făceau tot felul de declarații. Pe Filip nu părea să-l afecteze trecu-tul meu. Timpul a trecut pe nesimțite și iată că, peste câteva zile, împlineam doi ani de când eram împreună. M-am gândit să-i fac o surpriză, să gătesc ceva special, să decorez casa, să cumpăr un vin bun și să-i cumpăr un cadou simbolic. Filip avea de predat un proiect și, de vreo două săp-tămâni, venea seara foarte târziu. Am sperat că-și va aduce aminte de aniversarea noastră și va veni mai devreme. N-a fost însă deloc așa. A apărut abia spre dimineață, când lumânările de pe masă se topiseră, iar eu băusem tot vinul și adormisem în fotoliu. Nu mi-a adus nici măcar o floare și mi-am dat seama că uitase de aniversarea noastră. Ba, mai mult, s-a apropiat de mine și mi-a spus pe un ton foarte grav:

— Trebuie să vorbim! Mi-ai rugat să-ți spun întotdeauna adevărul, oricât ar fi de dureros. M-am împăcat cu una dintre fostele mele iubite. A venit să mă caute la facultate acum mai bine de două luni, m-a rugat s-o ajut și… A rămas însărcinată. E copilul meu, nu pot s-o las baltă. E și așa într-o situație extrem de dificilă. îmi pare rău, n-a fost să fie! Ești un om minunat, dar… Ești tânără și frumoasă, o să găsești, sunt sigur, un om mai bun decât mine, care să te merite.

Mi-am strâns mecanic lucrurile, fără să scot un cuvânt. Nu l-am lăsat să mă con-ducă la autobuz. Mai aveam de așteptat mai bine de o oră, așa că mi-am dat frâu liber lacrimilor. Am plâns până am obosit. Mă durea sufletul, eram furioasă, preț de câteva clipe m-am gândit la răzbunare. Mi-au apărut însă imediat în minte mama și povestea ei sordidă.

Când am ajuns acasă, tata m-a luat în brațe, știa totul, îl sunase Filip. A știut să-mi aline durerea și să-mi redea curajul de a mă îndrăgosti din nou. Datorită lui astăzi sunt o femeie întreagă și fericită. Peste câteva luni mă căsătoresc cu Luca și vom avea un copil.