TOCMAI se CĂSĂTORISERĂ și se uitau la FOTOGRAFIILE DE NUNTĂ când femeia ÎNSĂRCINATĂ în șapte luni a descoperit un DETALIU . Uite ce a văzut

Se spune că o poză valorează cât o mie de cuvinte, și este adevărat, mai ales în astfel de cazuri înfricoșătoare. Când Emma Cotillard se uita la fotografiile de la nunta ei când a descoperit ceva despre care și-a dorit în acel moment să fi știut mai devreme.

După ce Emma, în vârstă de 33 de ani, s-a căsătorit cu iubirea vieții sale, Justin Cotillard, de-abia aștepta să meargă în luna de miere. Dar ceea ce nu știa ea era că întreaga călătorie se va transforma într-un coșmar. Totul a început într-o dimineață când Justin a început să urle la Emma, spunându-i să plece imediat. Emma era într-o stare foarte emoțională și vulnerabilă pentru că era însărcinată în lunea a șaptea, așa că a reacționat vi0lent la comportamentul soțului. Dar totul s-a înrăutățit.

,Nu își amintea că eram însărcinată cu primul nostru copil. El credea că sunt un străin”, a declarat Emma pentru Daily Mail. Pentru că Justin avea doar 29 de ani, simptomele erau foarte grave. Cei doi și-au anulat restul călătoriei și s-au întors acasă, în Marea Britanie, unde îi aștepta un mesaj șocant.

Justin avea o tum0ră agresivă pe creier, iar medicii spuneau că mai avea doar doi ani de trăit. În aceeași zi în care Emma a născut-o pe Mia, Justin a început tratamentul pentru can/cer și nu a putut să fie lângă soția sa. În ciuda tratamentului, can/cerul s-a răspândi rapid. Emma povestește: ,,Medicii mi-au dat două săptămâni pentru a-l lua acasă pe soțul meu înainte să moară”. În mai 2016 Justin a mu/rit. Acum fiica celor doi va trebui să crească fără tată.

Totul a decurs atât de rapid că nimeni nu bănuia o tum0ră pe creier. Dar apoi, Emma s-a gândit mai bine: ,,Uitându-mă acum la fotografiile de la nuntă, se poate vedea clar că partea dreaptă a feței lui este puțin mai lăsată”.Emma a făcut publică povestea lor pentru că vrea să-i încurajeze pe alții să meargă la medic atunci când apare cel mai mic simptom care ar putea indica can/cer.

Nu vrea ca tragedia prin care a trecut să se întâmple și altora, vieți pot fi prelungite și salvate dacă tum0ra este detectată timpuriu. Vă rugăm să distribuiți acest articol pentru ca mesajul Emmei să ajungă la cât mai mulți oameni.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata