Top 10 faze amuzante cu „DOREL” si prietenii:)))))

„Dorel“ este personajul simpatic dintr-o serie de reclame create pentru o băutură alcoolică – coniacul Unirea –, un model pentru poveştile urbane cu boacăne care satirizează obiceiuri ale muncitorilor români. În reclame, e mereu însoţit de colegii lui, care-l ajută din când în când cu un sfat, dar care devine victima sigură a farselor cazone făcute de aceştia. Dorel e un anti-erou perfect, potrivit paginii sale de Wikipedia.

El încearcă şi nu prea reuşeşte. E un fel de Bănel al echipei Unirea, în care toţi au gura mare, dar el e singurul care trage. E ţinta replicilor celebre „Dorele, ia măi fă, mă!“, „Ne mişcăm şi noi mai cu talent?“, „Hai, că închide la non-stop până termină ăsta“, făcute de colegii lui care abia aşteaptă să-i pună beţe-n roate. Şi în care el pierde, de fiecare dată. Dintr-un simplu personaj din reclame, Dorel a ajuns repede un fenomen al ţării. Oamenii au început să găsească câte un Dorel printre vecini, la serviciu, chiar şi în viaţa politică…

Unii au mers şi mai departe. „România, ţara lui Dorel?“, apare adesea scris pe burtierele televiziunilor, care nu pierd ocazia să prezinte pe acei câţiva încurcă-lume, ca Dorel al nostru, din reclamă.

sursa: www.Adevarul.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata