Un român a crezut că a fentat autoritățile olandeze, dar odată ajuns în România a avut parte de surpriza vieții lui. Cum a fost pus la punct românul care a parcat aiurea în Olanda
Un conducător auto din Iaşi a avut parte de o surpriză după ce a primit o amendă rutieră pentru o parcare neregulamentară în Olanda, însă a venit înapoi în România fără a o achita.
Ieşeanul s-a văzut dat în judecată în oraşul său natal după ce a primit o amendă rutieră banală în Olanda şi a refuzat să o plătească. Autorităţile olandeze l-au dat în judecată pe Costel Acatrinei pentru a recupera de la acesta 90 de euro, reprezentând contravaloarea amenzii primite în oraşul Rotterdam.
Judecătoria Iaşi, instanţa care a soluţionat procesul, a dat câştig de cauză olandezilor, obligându-l pe Acatrinei să-şi plătească datoria.
Conform cererii trimise în România de olandezi, Costel Acatrinei (40 de ani) a primit o amendă de 90 de euro în data de 12 octombrie 2016, aceasta rămânând definitivă pe 23 noiembrie 2016, ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti.
Ieşeanul a fost înştiinţat cu privire la amenda pe care trebuia să o plătească în Olanda, însă a refuzat să se prezinte în instanţă, reiese din acelaşi document. El nu este singurul în situaţia de a fi dat în judecată de autorităţile străine pentru diverse sancţiuni contravenţionale rutiere primite în alte state. În ultimele luni, zeci de ieşeni au fost chemaţi în instanţă, în special de autorităţile germane şi olandeze, în astfel de speţe. Autorităţile străine au deschis procese la Iaşi indiferent de valoarea amenzii nerecuperate, fiind litigii intentate şi pentru câteva zeci de euro.
Sursa: adevarul.ro