Vremea până la 17 octombrie 2022! Val de aer extrem de rece în România: Temperaturile vor coborî chiar și cu 20 de grade! ZONELE AFECTATE

Potrivit specialiștilor, urmează o răcire accentuată a vremii.

Temperaturile vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, în toată țara, cu o abatere termică negativă mai accentuată în regiunile intracarpatice.

“La începutul sătămânii viitoare o masă de aer extrem de rece de origine polară va afecta mare parte din țară. Astfel, vremea se va rãci în toate regiunile, devenind deosebit de rece pentru aceastã datã în vest, nord şi centru.

Vântul va avea intensificãri mai susţinute la munte cu rafale ce vor trece de 80…90 km/h, amplificând sezația de frig.

Cerul va fi temporar noros şi local se vor semnala ploi slabe în jumãtatea de nord a țării. În zona montanã înaltã precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviță și ninsori.

Regimul de temperaturi, mai coborât față de normalul perioadei, va cuprinde valori de la 10 grade în nord şi până spre 20 de grade în sud. Nopțile și diminețile vor fi din ce în ce mai friguroase,

temperaturile minime vor indica valori între 0 şi 12 grade, mai scãzute în depresiunile intramontane dar și la munte”, a explicat Oscar Stanciu, redactor meteo Observator.

Prognoza meteo 3 – 10 octombrie 2022: În săptămâna 3 – 10 octombrie, temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.

Vremea 10 – 17 octombrie 2022: În săptămâna 10-17 octombrie, mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor avea o tendință ușor excedentară în regiunile estice și sudice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata