Xilofonul din pădure, invenția specială a japonezilor
Natura, de sine stătător, are propriile sale surprize și secrete necunoscute pentru ființa supremă, omul. Orice lucru care are loc în natură este special și greu de reprodus: bătaia vântului, ropotul de ploaie, căldura soarelui.
Pe de altă parte, tot în sânul naturii, cu sau fără contribuția directă a omului, se întâmplă și lucruri regretabile, care nu pot fi prevăzute.
Spre exemplu acest lucru este valabil pentru căderea copacilor și se întâmplă în cazul intemperiilor sau atunci când aceștia nu mai sunt foarte viguroși.
În această situație se pot face foarte multe lucruri: de la aruncarea copacilor la utilizarea lemnului în cele mai frumoase și mai neobișnuite scopuri.
Astăzi vă vom prezenta un caz cu totul special: O companie din Japonia a pus la cale ceva la care foarte puțini oameni s-ar fi gândit: construirea unui xilofon uriaș, de peste 50 de metri care să stea chiar în pădure și să reproducă cu cea mai mare acuratețe sunte din natură.
Această idee s-a născut în anul 2012 an în care o companie specializată pe producerea dispozitivelor media, a mai scos pe piață un alt produs.
Echipa de la conducere și-a dorit ca de această dată telefonul să nu mai însemne dependență cu tot ce presupune aceasta, așa că s-au gândit să aleagă calea mai ecologică. Din acest motiv ei s-au gândit că ar fi o idee bună să facă o placă de lemn pentru spatele telefonului mobil lansat de curând.
până la urmă aceasta este și ideea invențiilor care apar cu o asemenea viteză cum se întâmplă în cazul telefoanelor mobile: să fie cu totul speciale ca să aibă cu adevărat succes.
Pentru ca acest instrument muzical deosebit să prindă viață a fost nevoie de unirea forțelor mai multor oameni, din cele mai diverse domenii: de la regizori de sunet până la designeri.
Rezultatul este unul spectaculor, chiar dacă la prima vedere lucrarea este simplă. Elementul special al acestui instrument muzical a fost bila din cauciuc care se pune sus, la capătul xilofonului și după aceea este lăsată să cobare ușor către cealaltă parte a sa.
Ce uluiește de-a dreptul este faptul că acest instrument aparent rudimentar, poate reproduce lucrări serioase, pe care le știm din repertoriile celor mai mari muzicieni din lume.
În cazaul acestui xilofon nu a putut fi niciodată vorba despre o greșeală, altfel întreaga invenție nu ar mai fi avut rost. Din fericire, nu a fost cazul de corecții.
Și pentru că o minune nu vine niciodată singură, exact în ziua în care se pregătea filmarea instrumentului muzical, asupra Japoniei s-a abătut un cutremur puternic.
Pentru că toată lumea era devastată de urmările catastrofei respective, muzica produsă de xilofon a venit ca o mângăiere, ca un mesaj de asigurare că lucrurile vor reveni la normal.